main logo
1419

Primul motiv de speranță după un an de COVID-19: E începutul sfârșitului

Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech ar fi eficient în 95% din cazuri în prevenirea infecției cu SARS-CoV-2, arată analiza finală a studiului clinic.

Primul motiv de speranță după un an de COVID-19: E începutul sfârșitului

În cazul persoanelor peste 65 de ani, eficacitatea ar fi de peste 94%. Cele două companii care au lucrat la acest ser spun că efectele secundare sunt minore, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Anunțul este un motiv clar de speranță, fiind echivalent cu începutul sfârșitului acestei pandemii, a declarat la Digi24 Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei (România).

"Vestea (privind eficacitatea vaccinului – n.r.) e ca luminița de la capătul tunelului, este începutul sfârșitului acestei pandemii", a spus medicul.

Potrivit acestuia, este esențial să avem un vaccin eficace și sigur.

"Pentru noi, ca medic, este important să le transmitem colegilor și pacienților că vom avea un vaccin sigur și eficace, dar vom face asta după ce vaccinurile vor fi aprobate de autoritățile competente.", a subliniat Gindrovel Dumitra.

El a apreciat că eficacitatea de 95% anunțată a vaccinului este "excepțională", mai ales în cazul unui virus de acest fel: "Discutăm despre o speranță. Să sperăm că lucrurile vor merge în acest sens.

Trebuie să așteptăm aprobările finale, sunt câteva reguli impuse de autoritățile de aprobare. Firma trebuie să facă dovada eficacității, ceea ce am văzut realizat, și apoi a siguranței, adică a reacțiilor adverse.

Vorbim doar de 2% la efecte adverse ușoare, acestea sunt incomparabile cu efectele pe care le poate produce boala în sine.

La fel de îmbucurătoare sunt și veștile privind siguranța, dar trebuie să așteptăm formulele finale.

Cred că vor fi din ce în ce mai multe vești bune".

O analiză finală a studiului de fază 3 a vaccinului anti-COVID produs de Pfizer și BioNTech arată că acesta a fost 95% eficient în prevenirea infecțiilor, chiar și la adulții în vârstă, și nu a cauzat probleme serioase de siguranță, a declarat compania miercuri.

„Eficacitatea a fost constantă în funcție de vârstă, rasă și etnie. Eficacitatea observată la adulții cu vârsta peste 65 de ani a fost de peste 94%”, au declarat Pfizer și partenerul său german BioNTech într-o declarație comună.

Singurul „element advers” a fost oboseala, la 3,7% dintre pacienți.

Companiile au anunțat că vor solicita autorităților din SUA aprobarea de urgență a vaccinului zilele următoare. Datele vor fi transmise și altor agenții de reglementare din întreaga lume.

Pe baza previziunilor actuale, companiile se așteaptă să producă la nivel global până la 50 de milioane de doze de vaccin în 2020 și până la 1,3 miliarde de doze în 2021.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării