main logo
429

Primul avion Boeing 777 care a ajuns exponat de muzeu

Cathay Pacific şi Boeing donează primul avion 777, construit de Boeing, Muzeului Spaţial Pima Air, unde va putea fi văzut de zeci de mii de turişti de pe tot globul.

Primul avion Boeing 777 care a ajuns exponat de muzeu

Pima Air & Space Museum se află în Tucson, Arizona şi este considerat cel mai mare muzeu non-guvernamental, transmite Știri.md cu referire la Canal3.md.

„Boeing 777" a zburat pentru prima dată pe 12 iunie 1994 şi a continuat să fie folosit ca avion de teste, timp de câţiva ani. Acest model a ajuns la Cathay Pacific în anul 2000 şi a fost scos de pe curse în luna mai a acestui an. Modelul 777 a operat de-a lungul carierei sale mai bine de 20 de mii de zboruri şi a stat în aer, în total, 49 de mii de ore.

Acum, acesta va putea fi văzut la muzeu ca piesă de artă a tehnologiilor anilor precedenţi. Tot aici, 777 va fi vecin cu alte peste 300 de nave de zbor, toate amplasate pe o suprafaţă de peste 320 de mii de metri pătraţi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării