main logo
829

Primele imagini cu falsul medic italian după ce a fost prins de Poliție

Matteo Politi, falsul medic italian care a reușit să facă mai multe operații estetice în România, a fost adus la poliție pentru a fi audiat. După câteva ore, polițștii au anunțat că acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Primele imagini cu falsul medic italian după ce a fost prins de Poliție

Falsul chirurg Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici private din România, a fost reţinut miercuri seară pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie dus la Parchet, unde se va decide dacă va fi arestat pentru 30 de zile, transmite Ştiri.md cu referire la digi24.ro

El a fost adus, miercuri seară, la Secţia 4 de Poliţie din Capitală, după ce a fost prins la Vama Curtici.

Amintim, că bărbatul a fost prins la Vama Curtici în timp ce încerca să iasă din țară, cu un tren care mergea la Budapesta. De altfel, polițiștii i-au adus și bagajele la Secția 4 de Poliție din București.

Matteo Politi, care își spunea „doctorul Matthew Mode”, este un italian cu 8 clase, care s-a dat drept medic în România şi chiar a convins o clinică privată să-l lase să intre în sala de operaţie. Matteo Politi a primit în Italia o condamnare de un an şi jumătate cu suspendare, pentru o infracțiune asemănătoare.

Bărbatul nu intra în sala de operație singur, așa s-a descoperit că este un chirurg fals. Asistentele au observat că acesta nici măcar nu știa să se spele pe mâini și să-și pună mănușile în mod corespunzător.

Falsul chirurg Matthew Mode a declarat la Xtra Night Show de la Antena 1, că nu este un fals medic, că nu fuge - dar nu vrea să spună unde e - şi că are tot dreptul de a profesa în România pentru că i-au fost recunoscute şi echivalate diplomele, în acest scop apelând la servicile unui avocat, identificat doar prin prenumele "Laura".

Cu privire la diploma în medicină obţinută de acesta la Universitatea din Priştina, şefa DSP a declarat pentru Libertatea că nu a înţeles nimic din ea şi că nu înţelege cum un funcţionar a putut da un aviz în baza acestui document, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii spune că impostorul a obţinut parafa de la Direcţia de Sănătate Publică pentru că unei funcţionare i s-a făcut milă de el. Dezvăluirea a fost făcută în această dimineaţă de Sorina Pintea, într-o intervenţie la Europa FM.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării