main logo
831

Prima reacţie de la Moscova după incidentul nuclear: Se mai întâmplă

Autorităţile de la Moscova au vorbit, marţi, pentru prima oară despre explozia rachetei cu propulsie nucleară, după ce au păstrat tăcerea pentru mai bine de o săptămână.

Prima reacţie de la Moscova după incidentul nuclear: Se mai întâmplăFoto: digi24.ro

Kremlinul dă un răspuns şocant: „Accidentele se mai întâmplă”. Ruşii au ţinut şi să precizeze că sunt „foarte avansaţi” în ceea ce priveşte dezvoltarea armamentului nuclear, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov a refuzat să confirme speculaţiile actorilor internaţionali conform cărora accidentul, care s-a soldat cu 5 victime, ar fi fost produs de o rachetă cu propulsie nucleară.

„Se mai întâmplă şi accidente. Sunt tragedii. Dar în acest caz particular, e important să îi onorăm pe eroii care şi-au pierdut viaţa în acest accident”, a declarat Peskov într-o conferinţă de presă. 

Peskov a ţinut şi să repete afirmaţia lui Vladimir Putin, conform căreia, eforturile Rusiei de a dezvolta tehnologii de acest tip „sunt mai avansate decât ale celorlalte ţări”.

Rosatom, agenţia de stat pentru energie atomică din Rusia, a confirmat că 5 specialişti în energie atomică au murit ca urmare a exploziei, iar autorităţile locale au raportat o creştere în cantitatea de radiaţii din zonă după accident. Ministerul de apărare rus a negat creşterea nivelului de radioactivitate.

În legătură cu îngrijorările privind consecinţele creşterii nivelului de radiaţii în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei locale, Peskov a declarat că „toate agenţiile cu competenţe în domeniu vor face tot ce le stă în putinţă pentru a asigura siguranţa cetăţenilor Federaţiei Ruse”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării