Prima reacție a Cubei după ce Trump a amenințat că va cuceri insula
Orice tentativă a Statelor Unite de a prelua controlul Cubei va fi întâmpinată cu „o rezistență de nezdruncinat”, a declarat marți președintele cubanez Miguel Díaz-Canel, în timp ce energia electrică a revenit în unele zone ale insulei după o pană națională a rețelei.
Foto: digi24.ro„Administrațiile succesive ale SUA au încercat să izoleze Cuba timp de mai bine de șase decenii”, a spus Díaz-Canel într-o postare pe X, acuzând Washingtonul că folosește acum slăbiciunea economică drept un „pretext scandalos” pentru a o cuceri, potrivit CNN, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
„Numai astfel poate fi explicat războiul economic feroce, aplicat ca pedeapsă colectivă împotriva întregului popor”, a afirmat el. „În fața celui mai rău scenariu, Cuba este însoțită de o certitudine: orice agresor extern se va confrunta cu o rezistență de nezdruncinat.”
Președintele american Donald Trump a amenințat Cuba cu preluarea controlului. După ce a sugerat luni că ar putea face orice dorește cu insula, Trump a declarat marți: „Vom face ceva cu Cuba foarte curând.” Secretarul de stat Marco Rubio a continuat cu o evaluare directă din Biroul Oval.
„Cuba are nevoie de oameni noi la conducere,” a spus Rubio marți. „Economia lor nu funcționeaz. Sunt în mare dificultate, iar cei care conduc nu știu cum să o rezolve, așa că trebuie să vină oameni noi la conducere.”
Cuba a suferit un impact economic sever de la începutul acestui an, când SUA i-au blocat efectiv aprovizionarea cu petrol, privând rețeaua electrică învechită de principala sursă de combustibil.
Majoritatea celor 10 milioane de locuitori ai Cubei au rămas fără curent luni, când prima pană națională a rețelei a forțat rezidenții să gătească cu gaz, flăcări sau lumânări.
Orele de școală au fost reduse, iar evenimentele sportive majore amânate, în timp ce gunoiul s-a acumulat în unele cartiere din cauza lipsei de combustibil pentru camioanele de salubritate.
Până marți după-amiază, energia electrică a revenit la aproximativ 55% dintre consumatorii din capitala Havana și în unele zone din regiunile vestice și central-estice ale regiunii. Întreruperile de curent au agravat condițiile de viață deja dificile ale cubanezilor, care de luni de zile se confruntă cu pene de curent sporadice.
Incertitudinea privind orice acțiune a SUA pentru a-și duce la îndeplinire amenințările sporește furia și anxietatea, iar doi localnici, Marianela Alvarez și Luis Enrique Garcia, au declarat pentru Reuters că cubanezii nu doresc război.
„Noi, ca oameni, ca civili, nu suntem pregătiți pentru un război”, a spus Alvarez. „Vreau ca Trump să înțeleagă și să ne lase în pace.” Garcia a adăugat că se teme pentru țara sa, dar speră totuși la dialog: „Cred cu adevărat că va exista dialog și înțelegere, pentru că dragostea ar trebui să unească ființele umane, nu războiul”, a spus el. „Nu am încredere într-un dialog cu Trump”, a declarat localnicul din Havana Amed Echenique pentru Reuters.
„Nu am încredere în Trump ca persoană, chiar și cu puținul pe care îl știu despre el. Și asta nu-mi dă nicio speranță.”
Díaz-Canel a confirmat vineri că oficialii cubanezi au purtat discuții cu SUA pentru „a identifica problemele bilaterale care necesită o soluție.”
Anterior, Trump spusese că Washingtonul poartă discuții cu Cuba, dar aceasta a fost prima confirmare oficială din partea Havanei.