227
0
Prima femeie de culoare care va conduce San Francisco
227
0

London Breed, următorul primar din San Francisco, va deveni în curând prima femeie de culoare care va conduce acest oraş, în contextul în care nicio femeie nu a coordonat până acum o municipalitate atât de importantă în Statele Unite, informează AFP.

London Breed, în vârstă de 43 de ani, preşedinta consiliului municipal din acest bastion al Partidului Democrat, a făcut campanie în San Francisco, un oraş cu populaţie majoritar caucaziană şi hispanică, punând accent pe originile ei modeste şi promiţând să lupte eficient împotriva crizei locuinţelor şi a flagelului persoanelor fără adăpost, transmite Știri.md cu referire la jurnalul.ro.

Cotidianul local San Francisco Chronicle nota joi că această victorie istorică în alegeri este cu atât mai importantă cu cât costul vieţii din San Francisco, considerat "dement", întrucât este cel mai ridicat din întreaga ţară - alături de cel din New York -, "a alungat cea mai mare parte a clasei mijlocii de culoare", care nu mai reprezintă în prezent decât 5% din populaţia oraşului. Prin comparaţie, acest procent era de 13% în 1970. 

"De oriunde aţi veni, orice aţi decide să faceţi în viaţă, aici veţi putea face tot ce vă doriţi", a declarat London Breed în discursul oficial pe care l-a rostit după victoria obţinută în alegerile din San Francisco. 

Noua primăriţă, o politiciană cu opinii moderate, care a beneficiat de sprijinul financiar al magnaţilor din Silicon Valley şi care nu este afiliată unui partid, şi-a proclamat victoria în alegeri, miercuri, pe treptele din faţa Primăriei, în urma unui scrutin strâns, ale cărui rezultate finale vor fi anunţate după numărătoarea finală a voturilor. 

"Este o tânără femeie remarcabilă, va face o treabă foarte bună şi noi îi dorim toate cele bune, pentru că succesul ei va fi succesul oraşului San Francisco", a declarat miercuri adversarul ei din alegeri, Mark Leno, care şi-a recunoscut înfrângerea. 

Mark Leno, fost senator în Congresul american, ar fi putut să devină primul primar homosexual al acestui oraş american, ce reprezintă un veritabil simbol al luptei pentru drepturile gay. 

San Francisco, celebru pentru progresismul său, s-a proclamat un oraş-sanctuar, în opoziţie faţă de politica anti-imigraţie promovată de preşedintele republican Donald Trump. De asemenea, este unul dintre oraşele de frunte în lupta pentru ecologie. 

Luna trecută, LaToya Cantrell a devenit prima femeie de culoare aleasă în funcţia de primar al oraşului New Orleans, marcând o premieră istorică pentru acest oraş populat în procent de 60% de persoane de culoare. 

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter