main logo
948

Prima doamnă a Siriei s-a vindecat de cancer. Imagini cu Asma Assad

Prima doamnă a Siriei a acordat un interviu televiziunii de stat de la Damasc, prin care a dat de veste că s-a vindecat de cancer.

Prima doamnă a Siriei s-a vindecat de cancer. Imagini cu Asma Assad

Simplitatea şi transparenţa de care a dat dovadă Asma al-Assad ar fi lăudabilă, dacă n-ar frapa contrastul dintre acest firesc şi drama cutremurătoare pe care o trăiesc sirienii de aproape 9 ani, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Civilii sunt prinşi la mijloc între brutalitatea dictatorului Bashar Al Assad şi cruzimea opozanţilor afiliaţi teroriştilor ISIS.

Discuţia a fost înregistrată într-o grădină îmbietoare, un decor idilic, în contrast violent cu imaginile dezolante care vin zilnic din Siria.

De aproape 9 ani, ţară este devastată de un război civil declanşat chiar de rebeliunea împotriva dinastiei Assad, care conduce cu mâna de fier Siria de 5 decenii. Asma Al Assad a vrut să anunţe pe toată lumea că a depăşit cumpănă.

Asma Assad: “Slavă Domnului, am învins complet cancerul! De obicei, când vine vorba de boli grave, toți ne gândim că îi afectează pe alții, nu și pe noi, mai ales dacă avem un stil de viață sănătos, facem sport, nu fumăm, nu avem cazuri de boală în familie, în orice caz nu ne așteptăm să te îmbolnăvim”.

Soţia dictatorului Bashar al-Assad le-a încurajat pe femei să-şi facă regulat controale medicale.

Asma Assad: “Tratamentul împotriva cancerului poate fi obositor, dureros, epuizant, te demoralizează. Și nu doar pe tine ci și familia ta. Am vrut totuși să dau un exemplu de deznodământ pozitiv, astfel încât oamenii să nu mai aibă o perspectivă sumbră, de groază față de această boală”.

Dincolo de carisma şi eleganţă firească ale Asmei Assad, interviul n-a reuşit să evite impresia de material de propagandă pentru regim.

Asma Assad: “După aproape 9 ani de război, în pofida sancțiunilor internaționale și a bombardării sistematice a spitalelor, tratamentele esențiale încă sunt disponibile în Siria”.

În timp ce, în afara Damascului, țara se năruie la propriu, soţii Assad ţin să se afişeze drept un cuplu fără griji. În urmă cu exact un an, Asma al-Assad anunţa, pe pagina de Facebook a preşedinţiei siriene, că urmează un tratament pentru cancer la san, un gest rarisim în lumea arabă, unde figurile proeminente îşi ascund bolile.

Postarea a fost însoţită de o fotografie a cuplului prezidenţial. În imagine se vedea că prima doamnă a Siriei era conectată la o perfuzie. Fost bancher de investiţii, Asma al-Assad s-a născut şi a crescut la Londra din părinţi sirieni şi este căsătorită cu Bashar al-Assad din anul 2000. Cei doi au doi băieţi şi o fată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării