16 septembrie, 16:25
208
0
Prețul uriaș cerut pentru scheletul unui dinozaur scos la licitație
16 septembrie, 16:25
208
0

Un schelet de Tyrannosaurus Rex în vârstă de 67 de milioane de ani, numit Stan, va fi scos la licitație de casa Christie’s pe 6 octombrie.

Acesta este așteptat să fie vândut împotriva unei sume cuprinse între 6 și 8 milioane de dolari, anunță CNBC, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

Stan este una dintre cele aproximativ 50 de fosile de acest fel descoperite vreodată și a fost expusă ani de zile la Black Hills Institute of Geological Research din Dakota de Sud.

Stan este și una dintre cele mai complete fosile de T. rex găsite vreodată, cu 188 de oase și cu dinți de peste 11 centimetri lungime.

A fost adesea folosit ca model pentru figurine și reprezentări ale dinozaurului.

Fosila a fost găsită în 1987 de paleontologul amator Stan Sacrison, de unde și numele fosilei, în Formația Hell Creek, parte a unei zone care se întinde din Dakota de Nord și Dakota de Sud până în Wyoming și Montana.

Inițial, a fost identificat greșit ca un Triceratops.

Dar în 1992 paleontologii institutului l-au recunoscut ca fiind T. rex.

Paleontologii spun că T. rex, care ar fi cântărit între 7 și 8 tone la vârf, a avut o viață dificilă și violentă.

El a suferit o ruptură a gâtului, cu două dintre vertebre sudate între ele și o a treia imobilizată.

De asemenea, avea craniul și coastele străpunse.

Afacerile cu vânzări de fosile, meteoriți și alte trofee din zona științelor naturii au fost numeroase, dar un T. rex este o raritate și ar putea atrage un public de ofertanți bogați din întreaga lume.

Cea mai recentă fosilă de T. rex vândută la licitație a fost „Sue”, găsită și în Dakota de Sud, care s-a vândut cu 8,36 milioane de dolari în 1997.

Un consorțiu care a inclus McDonald’s și Walt Disney World Resort a cumpărat fosila și a donat-o Muzeului de Istorie Naturală din Chicago.

Oricine îl cumpără pe Stan va primi toate cele 188 de oase și structura de sprijin, dar scheletul va trebui asamblat.

Christie’s a spus că un cumpărător va putea lucra cu compania care a asamblat fosila pentru a o demonta și a o reasambla.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter