Prețul petrolului scade cu circa 4% după propunerea SUA de pace în Orientul Mijlociu
Prețul petrolului a scăzut cu aproximativ 4% miercuri, ajungând la circa 100 de dolari pe baril. Ieftinirea vine după ce SUA au transmis Iranului o propunere în 15 puncte pentru încheierea conflictului din Orientul Mijlociu, scrie Reuters.
Foto: IPNCotația țițeiului Brent a scăzut miercuri dimineața, cu 4,17 dolari, până la 100,32 dolari pe baril. Între timp, contractele futures pentru West Texas Intermediate au coborât cu 3,11 dolari, la 89,24 dolari pe baril, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a declarat marți că SUA înregistrează progrese în negocierile pentru încetarea conflictului cu Iranul. Surse citate de presa internațională susțin că Washingtonul a transmis Teheranului un plan de soluționare în 15 puncte, însă partea iraniană nu a confirmat existența negocierilor.
Conflictul militar din Orientul Mijlociu a afectat transporturile de petrol și gaze naturale lichefiate prin strâmtoarea Ormuz, prin care trece, în mod obișnuit, o parte semnificativă din resursele energetice globale.
Agenția Internațională pentru Energie a calificat această situație drept una dintre cele mai importante perturbări ale aprovizionării cu petrol din istorie.