main logo
576

Președintele Turciei susține că anexarea peninsulei Crimeea este ilegală

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri, în cadrul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, că anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea este un act ilegal pe care ţara sa nu îl acceptă, potrivit Hurriyet.

Președintele Turciei susține că anexarea peninsulei Crimeea este ilegală

În timpul conferinţei comune de presă cu omologul său, Erdogan a făcut referire şi la situaţia tătarilor din Crimeea. „Continuarea existenţei etnicilor noştri în Crimeea, protejarea identităţii şi culturii lor, dar şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestora reprezintă priorităţile Turciei”, a spus el, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

La rândul său, Volodimir Zelenski a făcut apel la Rusia să respecte legislaţia internaţională şi a subliniat că peninsula Crimeea aparţine Ucrainei. El a adăugat că ţara sa va încerca să găsească o soluţie împreună cu Rusia pentru a restabili pacea şi stabilitatea în regiune.

Zelenski a descris Turcia ca fiind „un vecin bun, un prieten sincer şi un important partener strategic”. „Vreau să vă mulţumesc pentru sprijinul acordat în privinţa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei”, a mai spus acesta.

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia s-au deteriorat în anul 2014, când Rusia a anexat Peninsula Crimeea. Cele două ţări sunt în conflict şi din cauza faptului că Rusia susţine separatiştii din regiunea Donbass, din estul Ucrainei.

Cele două ţări au semnat un acord de încetare a focului în anul 2015, în Minsk, capitala Belarusului, cu susţinerea Franţei şi Germaniei. Acordul a avut un succes limitat în ceea ce priveşte încetarea ostilităţilor dintre Rusia şi Ucraina.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării