main logo
693

Președintele României, Klaus Iohannis, amenințat cu moartea

Un deţinut de la Penitenciarul Aiud, România, care l-a ameninţat cu moartea pe preşedintele României pentru că nu i-a aprobat cererea de graţiere a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Președintele României, Klaus Iohannis, amenințat cu moartea

Parte vătămată în dosar este preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, transmite Știri.md cu referire la Adevărul.ro. 

Dosarul de ultraj a fost înregistrat la Judecătoria Aiud în 14 mai 2019. Deţinutul se numeşte Munteanu Costin şi este condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, în februarie 2017, pentru omor.

În perioada de detenţie, de la Penitenciarul Aiud, acesta depus două cereri de întrerupere a executării pedepsei şi una de liberare condiţionată. Toate trei au fost respinse de către magistraţi.

La un moment dat, Munteanu Costin (45 ani) a transmis o petiţie şi la Preşedinţia României prin intermediul căreia a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să îl graţieze. 

Pentru că preşedintele i-a respins cererea de graţiere, deţinutul a luat hotărârea să se răzbune, transmiţând la adresa Preşedinţiei o scrisoare prin care îl ameninţa cu moartea pe Klaus Iohannis. Scrisoarea a fost semnată cu numele şi datele altui deţinut încarcerat la Penitenciarul Aiud. 

Pentru fapta sa, Administraţia Prezidenţială a formulat o plângere împotriva deţinutului, iar procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud au decis să îl trimită în judecată pentru ultraj.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării