186
0
Președintele Iranului, către Trump: Casa Albă suferă de tulburări mentale
186
0

Preşedintele Iranului Hassan Rohani a spus marți că sancţiunile impuse de către Donald Trump sunt ”scandaloase şi idioate”, într-un discurs televizat.

Foto: afp.com

”Sancţiuni pentru ce?”, a tunat Rohani, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

”Pentru a bloca activele liderului (suprem iranian Ali Khamenei)? Dar conducătorii noştri nu sunt ca cei ai altor ţări, care au miliarde în conturi în străinătate, ca să vreţi să impuneţi sancţiuni, să le confiscaţi sau să le blocaţi”, a declarat el.

”Această Casă Albă suferă de tulburări mentale. Ea nu știe ce să mai facă”, a apreciat preşedintele iranian.

Sporind presiunile, într-un context deja extrem de tensionat, în urma unor atacuri de origine necunoscută vizând petroliere şi a distrugerii unei drone americane de către Iran în regiunea strategică a Golfului Persic, preşedintele american Donald Trump şi-a multiplicat totodată îndemnurile la un dialog direct cu oficiali iranieni.

El a anunţat luni sancţiuni - în principal simbolice - vizându-l pe numărul unu iranian Ali Khamenei, opt comandanţi din cadrul Gardienilor Revoluţiei, dar şi pe şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif - faţa politicii iraniene de destindere cu Occidentul, considerat un moderat, dar urât de către ultraconservatorii iranieni.

În pofida sancţiunilor, consilierul american în domeniul securităţii naţionale John Bolton, aflat într-o vizită în Israel, altă ţară inamică a Iranului, a apreciat marţi că uşa rămâne deschisă unor ”negocieri veritabile”, denunţând totodată tăcerea ”asurzitoare”, în opinia sa, a Iranului faţă de propunerea unui dialog.

Pe de altă parte, China a îndemnat marţi Statele Unite şi Iranul să-şi păstreze ”sângele rece şi reţinerea”, la o zi după anunţarea noilor sancţiuni americane impuse teheranului, care acuză Washingtonul de ”întreruperea căii diplomatice”.

”Noi credem că insistenţa în a supune (Iranul) unei presiuni maxime nu ajută la soluţionarea problemei”, a declarat într-o conferinţă de presă obişnutiă un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe Geng Shuang.

”Faptele au demonstrat că iniţiativele au avut efectul invers (decât cel sperat) şi exacerbează tulburările la nivel regional”, a adăugat el.

Miercuri, Consiliul de Securitate al ONU urmează să se întrunească pe tema aplicării Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, în contextul în care noi fricţiuni se preconizează după ce Iranul a anunţat că rezervele sale de uraniu slab îmbogăţit urmează să depşească, de joi, limita prevăzută de pact.

Trump a denunţat în mod unilateral, în mai 2018, Acordul de la Viena, considerat de către europeni, ruşi şi chinezi - în continuare părţi la acord - drept cel mai bun mijloc de a se asigura că Iranul nu se va dota cu bomba nucleară.

Până în prezent, Agenţia internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a certificat mereu că iranul îşi respectă angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul Acordului de la Viena.

Citește și
article image
Erdogan: Turcia, Rusia şi Iran trebuie să ia măsuri în...
0
83
article image
Atacurile din Arabia Saudită ar fi fost comise cu armament...
0
130
article image
Momentul în care Trump uită că are un fiu cu soţia sa...
0
630
article image
Donald Trump intenţionează să interzică ţigările...
0
259