main logo
390

Preşedintele Chinei ar putea rămâne la putere după cele două mandate

Partidul Comunist Chinez (PCC) s-a pronunţat în favoarea ridicării limitei constituţionale de două mandate pentru preşedintele ţării, deschizând astfel calea menţinerii la putere a actualului şef de stat, Xi Jinping.

Preşedintele Chinei ar putea rămâne la putere după 2 mandatePreşedintele Chinei ar putea rămâne la putere după cele două mandate

Comitetul Central al PCC a propus scoaterea din Constituţia chineză a menţiunii ce prevede că un preşedinte ''nu poate exercita mai mult de două mandate consecutive'' de câte cinci ani fiecare, a indicat agenţia Xinhua. Preşedintele Xi, ales în 2013, ar urma să părăsească funcţia în 2023, relatează Agerpres

Comitetul a propus, de asemenea, includerea doctrinei lui Xi Jinping în Constituţia ţării.

Aceste dispoziţii vor fi supuse spre dezbatere parlamentarilor chinezi la sesiunea plenară anuală a Adunării Naţionale Populare (ANP), care se va deschide pe 5 martie.

La cel de-al XIX-lea congres al PCC, care a avut loc în octombrie 2017, doctrina lui Xi Jinping privind socialismul chinezesc în noua eră a fost introdusă în carta partidului, o onoare rezervată până atunci doar lui Mao Zedong, fondatorul regimului comunist în 1949. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării