Preşedintele ceh îndeamnă NATO să-şi arate colţii în faţa provocărilor Rusiei
Preşedintele Cehiei, Petr Pavel, a îndemnat NATO „să-şi arate colţii” ca răspuns la testările repetate ale determinării alianţei de către Rusia pe flancul estic, sugerând o serie de opţiuni, inclusiv oprirea accesului Rusiei la internet, deconectarea băncilor sale de la sistemele financiare globale şi doborârea avioanelor care încalcă spaţiul aerian al aliaţilor, informează The Guardian.
Imagine simbolVorbind pentru The Guardian la Praga, Pavel a cerut răspunsuri "suficient de decisive, posibil chiar asimetrice" pentru a contracara comportamentul provocator al Moscovei faţă de alianţă, avertizând că, în caz contrar, Kremlinul îşi va intensifica acţiunile, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
General în retragere şi fost preşedinte al Comitetului Militar al NATO, experienţa militară a lui Pavel este rar întâlnită în rândul liderilor europeni. Anii petrecuţi în dialog cu Moscova în cadrul Consiliului NATO-Rusia, în prezent suspendat, l-au transformat într-o voce influentă privind viitorul alianţei şi ameninţările cu care aceasta se confruntă.
Pavel a declarat anterior pentru presa cehă: "Trump a făcut mai mult pentru a submina credibilitatea NATO în ultimele câteva săptămâni decât a reuşit Vladimir Putin în mulţi ani."
El a evitat întrebările privind acest comentariu, spunând că nu crede că "vreo critică directă la adresa Statelor Unite ar ajuta în acest moment".
În schimb, s-a concentrat asupra nevoii de a determina statele membre NATO să adopte o poziţie fermă faţă de Rusia. După anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia de la Ucraina în 2014, el a spus că Moscova a învăţat modul de funcţionare al NATO şi "a dezvoltat un stil de comportament care aproape atinge pragul Articolului 5, dar rămâne mereu puţin sub acel nivel".
Articolul 5 al Tratatului NATO prevede că un atac armat împotriva unui membru este considerat un atac împotriva tuturor membrilor.
Pavel a spus că liderii militari ruşi râdeau uneori de blocajul decizional din cadrul alianţei.
"Când i-am întrebat de ce fac aceste acţiuni provocatoare în aer, apropierea periculoasă sau survolurile deasupra navelor de război din Marea Neagră sau Marea Baltică, răspunsul lor a fost: «Pentru că putem». Exact acest tip de comportament l-am permis", a spus el.
Un avion de vânătoare NATO a doborât săptămâna aceasta o dronă deasupra Estoniei, iar incidente similare au perturbat viaţa de zi cu zi în Letonia şi Lituania. În majoritatea cazurilor, se crede că dronele erau aparate ucrainene care vizau Rusia, dar care au fost bruiate şi redirecţionate către teritoriul NATO prin război electronic, notează The Guardian.
Rusia acuză, de asemenea, statele baltice că ar colabora cu Ucraina pentru lansarea unor atacuri cu drone de pe teritoriile lor, acuzaţie pe care acestea o resping ferm.
"După anexarea Crimeei, am discutat de multe ori despre posibilitatea continuării agresiunii, dar cea mai mare teamă a mea nu era o agresiune militară deschisă împotriva unei ţări NATO, ci mai degrabă o provocare sub pragul Articolului 5", a spus el.
Dacă unii lideri europeni "preferă întotdeauna o soluţie diplomatică, chiar dacă ruşii nu arată nicio disponibilitate pentru aşa ceva", NATO riscă să fie divizată şi incapabilă să acţioneze, a avertizat el.
"Rusia, din păcate, nu înţelege limbajul amabil. Înţelege în principal limbajul forţei, ideal însoţit de acţiune … dacă încălcările spaţiului aerian NATO continuă, va trebui să luăm o decizie de a doborî fie un aparat fără pilot, fie unul pilotat", consideră preşedintele ceh.
Pavel a declarat că alianţa ar trebui să ia în considerare şi măsuri "asimetrice" "care nu ucid oameni, dar sunt suficient de sensibile pentru a face Rusia să înţeleagă că aceasta nu este calea pe care ar trebui să meargă".
"De exemplu, oprirea internetului sau a sateliţilor - aţi văzut ce diferenţă a făcut Starlink pe câmpul de luptă - sau deconectarea băncilor ruseşti de la sistemul financiar", argumentează Petr Pavel.
Reluând avertismente recente ale premierului polonez Donald Tusk, Pavel a spus că "dacă nu reacţionăm la încălcările cu care ne confruntăm astăzi, atunci Rusia probabil va merge mai departe".
"În doctrina lor există prevederea «escaladează pentru a dezescalada» … cred că orice le vom permite, vor încerca tot mai mult şi mai departe", a adăugat el.
UE a vorbit ani de zile despre flota-fantomă a Rusiei, dar atunci când a acţionat în cele din urmă, "dintr-o dată întreaga flotă a fost redirecţionată către alte regiuni", a spus el.
Pavel a insistat că Ucraina are nevoie de "mai multă presiune şi mai multă determinare din partea Statelor Unite". Negociatorii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner ar trebui probabil să fie mai duri cu Rusia şi să lege relaxarea sancţiunilor de un posibil acord de pace, a spus el.
El a criticat, de asemenea, incapacitatea Europei de a-şi defini politica faţă de Rusia şi modul în care ar putea arăta un eventual aranjament de securitate postbelic.
"În schimb, aşteptăm în mare parte ceea ce vine de la Washington", a spus el. "Şi chiar şi Statele Unite ar putea fi mai mulţumite dacă Europa ar fi mai activă. Dacă nu venim cu propriile noastre propuneri, atunci părem slabi sau dezorientaţi", declară Petr Pavel.
Petr Pavel consideră că cel mai bun moment pentru a exercita mai multă presiune asupra Rusiei ar fi fost anul trecut, când aceasta avea dificultăţi economice şi militare, însă războiul dintre SUA şi Israel împotriva Iranului a ajutat Moscova prin creşterea veniturilor sale din petrol.