main logo
720

Preot din România, acuzat că își filma în baie cumnata minoră

Caz scandalos în Constanța, România, unde procurorii DIICOT anchetează un preot de la o importantă parohie a oraşului pentru infracţiunea de pornografie infantilă.

Preot din România, acuzat că își filma în baie cumnata minoră

Bărbatul este acuzat că o filma pe ascuns pe mica lui cumnată, mai precis pe sora preotesei, o copilă de 14 ani.

Trupele speciale au descins în locuinţa preotului şi au ridicat probe importante, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Preotul în vârstă de 34 de ani este cercetat încă în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

Părinţii copilei sunt cei care au depus plângerea la DIICOT. Imaginile au fost văzute şi de preoteasă, care imediat a depus actele pentru a divorţa de preot.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, preotul a montat camere ascunse în baie pentru a-şi înregistra cumnata adolescentă.

Preotul ar fi trebuit să se prezinte marți la procesul de divorţ, dar nu a mai făcut-o.

La rândul lor, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin că pentru moment nu vor lua nicio măsură împotriva preotului, pentru că aşteaptă finalizarea anchetei de la DIICOT.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării