main logo
536

Premierul Canadei: Risc de ingerință a Federației Ruse în alegeri

Premierul Justin Trudeau a avertizat vineri asupra riscului ingerinţei Rusiei în alegerile legislative prevăzute să se desfăşoare în luna octombrie în Canada.

Premierul Canadei: Risc de ingerință a Federației Ruse în alegeri

"În cursul ultimilor ani am asistat la o creştere a amestecului sau a implicării actorilor străini în procesele democratice. Am văzut foarte bine că ţări precum Rusia au fost la originea a numeroase campanii şi (mesaje pe) reţelele sociale care au atras atenţia", a declarat premierul canadian într-o declaraţie de presă la Toronto, transmite Știri.md cu referire la tvr.ro.

"Alegerile care vor avea loc peste şase luni vor fi decise de canadieni", a afirmat Trudeau, care îşi va pune în joc mandatul la alegerile federale din octombrie.

"Vom lucra foarte mult cu toate serviciile de informaţii şi cu partenerii noştri din întreaga lume pentru a ne asigura că democraţiile noastre rămân puternice pentru toate vocile care se exprimă în cadrul lor", a adăugat prim-ministrul Canadei. 

"Suntem extrem de vigilenţi".

Premierul Justin Trudeau a reiterat punctul de vedere exprimat vineri la Dinard, în Franţa, de ministrul de externe canadian Chrystia Freeland. Aceasta a estimat drept "foarte probabilă" un amestec străin în următoarele alegeri canadiene.

''Suntem foarte neliniştiţi. Estimăm că o ingerinţă este foarte probabilă şi credem că protagonişti străini rău intenţionaţi au depus deja eforturi în vederea perturbării democraţiei noastre'', a declarat şefa diplomaţiei canadiene în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G-7 din Franţa.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării