Premierul britanic, avertizat despre relația „grav afectată” cu Donald Trump
Keir Starmer a fost avertizat că relația sa cu Donald Trump ar putea fi iremediabil deteriorată, după ce președintele american l-a ironizat pe premierul britanic pentru că și-a consultat echipa în privința deciziilor militare, imitându-l în mod batjocoritor, scrie The Guardian.
Foto: hotnews.roÎntr-un nou punct minim al relațiilor dintre Marea Britanie și SUA, Trump a părut să-l imite pe Starmer cu o voce slabă în timpul unui discurs susținut la un prânz de Paște la Casa Albă și a spus că Marea Britanie „nu este cel mai bun” aliat al SUA, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.
Episodul reprezintă cel mai recent atac al lui Trump la adresa lui Starmer și a portavioanelor „vechi” ale Marii Britanii, după ce premierul a refuzat să permită SUA să folosească baze militare britanice pentru loviturile inițiale asupra Iranului.
„Ar trebui să fie cei mai buni, dar nu au fost”
În urma acestui nou atac la adresa lui Starmer, figuri diplomatice și politice au spus că a procedat corect ignorând criticile, dar au adăugat că relația este grav afectată și că va trebui să își intensifice eforturile pentru a construi relații internaționale în alte direcții.
Președintele american a afirmat că Marea Britanie „ar trebui să fie cel mai bun” aliat al SUA, dar nu a fost în timpul războiului cu Iranul, acuzându-l pe Starmer că tergiversează trimiterea portavioanelor.
„Am întrebat Marea Britanie, care ar trebui să fie cei mai buni. De fapt, regele vine aici peste două săptămâni, e un tip de treabă, regele Charles. Dar ar trebui să fie cei mai buni, dar nu au fost. Am spus: «Aveți două portavioane vechi și defecte, credeți că le puteți trimite?» «Ooh, trebuie să-mi întreb echipa.» Am spus: «Ești prim-ministru, nu trebuie.» «Nu, nu, trebuie să-mi întreb echipa. Echipa mea trebuie să se întâlnească, ne întâlnim săptămâna viitoare.» Dar războiul deja începuse. Săptămâna viitoare războiul va fi terminat… în trei zile”, a spus Trump.
Relație „grav afectată, probabil iremediabil”
Totuși, surse din Downing Street au spus că Trump nu a cerut niciodată aceste nave și că Marea Britanie nu le-a oferit. În critici anterioare, de acum două săptămâni, Trump spusese că Starmer voia să consulte echipa în privința trimiterii unor nave de deminare – nu portavioane.
Un diplomat de rang înalt a spus că Starmer a procedat corect „ignorând în esență” declarațiile lui Trump și că ar trebui acum să construiască relații mai strânse cu Canada, Australia și Europa continentală, deoarece este greu de văzut cum relația cu SUA ar putea fi refăcută.
Un alt fost diplomat a spus că vizita regelui și un posibil turneu în SUA al prințului William și al lui Kate ar putea ajuta la îmbunătățirea relațiilor, dar că Starmer procedează corect refuzând să cedeze cererilor lui Trump.
Un consilier guvernamental pe politică externă a subliniat că Starmer va acționa mereu în interesul Marii Britanii, chiar dacă asta înseamnă să gestioneze relația cu Trump, dar natura „imprevizibilă și haotică” a atacurilor președintelui pune sub semnul întrebării utilitatea unei relații personale apropiate, scrie The Guardian, conform News.ro.
Miniștrii și parlamentarii laburiști l-au asigurat pe Starmer de sprijinul lor pentru abordarea calmă în fața atacurilor lui Trump, unii considerând că modul în care gestionează situația îi întărește poziția de lider.
Atacul lui Trump la adresa Marii Britanii a creat probleme și pentru scena politică internă. Robert Jenrick a declarat că relația dintre cei doi lideri a fost „grav afectată, probabil iremediabil”.
„Nu îmi place să văd lideri străini criticând liderul Marii Britanii. Premierul trebuie să fie respectat pe scena internațională”, a spus el.
Comentariile lui Trump au fost făcute la un prânz privat de Paște la Casa Albă, ulterior publicate pe rețele sociale și apoi șterse, dar redistribuite de jurnaliști.
În același context, Trump l-a ironizat și pe Emmanuel Macron, spunând că „își revine după o lovitură la maxilar” și că soția sa „îl tratează foarte rău”.