main logo
499

Premieră spațială pentru Europa. Doi sateliți vor explora misterioasa planetă Mercur

Planeta Mercur, care este cea mai aproape de Soare, dar și cea mai puțin cunoscută de către cercetători, va putea fi explorată în următorii câțiva ani.

Premieră spațială. Doi sateliți vor explora misterioasa planetă Mercur

Doi sateliți, unul japonez și un francez, au pornit spre misteriosul corp ceresc și urmează să-l descopere aproximativ după 7 ani, transmite Știri.md cu referire la zugo.md.

Misiunea europeană spre planeta Mercur a fost lansată cu succes din Guyana Franceză. Sateliții vor călători până în 2026 spre planeta Mercur, urmând ca în orbita acesteia să intre în 2026.

Timp de un an, sateliţii au misiunea de a aduna cât mai multe date despre despre originea, evoluţia şi compoziţia corpului ceresc, rămas încă un mister pentru oamenii de ştiinţă de pe Pământ.

Americanii au fost primii care au ajuns pe orbita lui Mercur. Mai întâi în anii 70 şi mai apoi de două ori, în ultimul deceniu, cu misiunea Messenger.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării