Comunicați țării o știre importantă!×
26 iunie
Hot news
Plahotniuc, despre noul dosar deschis în Rusia: Fantezii
  • 1
  • 0
  • 1
  • 0
  • 4
6
26 Iun. 19:53
·
3,6K
1
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
1
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
1
336

Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică

Imaginaţi-vă un loc în care nu există bani, religii sau politică. Un loc în care idealul societăţii este acela de a nu urma standardele cu care suntem obişnuiţi. Faceţi cunoştinţă cu Auroville.

Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai, transmite Știri.md cu referire la Businessmagazin.ro

Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional - lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. 

Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

|n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

„Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor”. Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca Mama.

Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. 

„Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial”, scria Aurobindo în 1909. 

„Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa”.

Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de „realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale”. 

Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei aleşi primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. În câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa „Naşterea Auroville-ului”. 

Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu - în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville „se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii”. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. 

„Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior”, a povestit ea. 

„Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea”.

Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. 

„Cine controlează banii într-o societate fără bani?”, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. 

„Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul”, a mai spus ea.

Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, „principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville” - după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile oferite de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. În lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. 

Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit secretar permanent. 

Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: „Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire”.

Însă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

Crezul, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. „Crezul e tot ceea ce contează”.

Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. 

„Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine”.

Картинки по запросу Auroville

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×