Populaţia României a scăzut drastic în 2017. Principalele cauze
Institutul Național de Statistică transmite că populaţia rezidentă a României a scăzut anul trecut cu 120.700 de persoane.

Scăderea se datorează în special sporului natural negativ și emigraţiei.
La data de 1 ianuarie 2018, numărul rezidenților din România depășea ușor 19,5 milioane, față de 19,64 milioane la 1 ianuarie 2017, transmite Știri.md cu referire la biziday.ro.
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților‐vii cu 71.125 persoane).
România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării, se mai arată în comunicat.
Soldul migraţiei internaţionale în anul 2017 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu peste 53.000 persoane.
În cursul anului 2017, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (50,9%).