main logo
569

Polonia: Mezeluri fabricate din carne de vaci bolnave

În Polonia, o anchetă jurnalistică sub acoperire a dezvăluit un posibil atentat la siguranța alimentară. La un abator ar fi sacrificate, în mod regulat, vite bolnave, aflate în pragul pieirii!

Polonia: Mezeluri fabricate din carne de vaci bolnave

În reportajul difuzat, carnea e trimisă la o fabrică de mezeluri, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

În imaginile filmate cu camera ascunsă se vede cum vite atât de bolnave încât nu se pot ține pe picioare sunt târâte în interiorul abatorului, la adăpostul întunericului nopții. 

Jurnalistul care s-a dat drept muncitor vorbește cu un lucrător, care, se pare, știa bine cum merg lucrurile.

Muncitor: Nu fac asta ca să am eu vreun beneficiu, ce câștig eu?
Jurnalist: Dar pentru unitate e profitabil, nu?
Muncitor: Da, pentru abator e profit pur.

Când și-au dat seama că cel cu care vorbesc nu e unul de-al lor, muncitorii l-au alungat și au încercat să închidă ușa abatorului.

Jurnalist: Voi îmbolnăviți oamenii aici... chem poliția!

Absolut șocant, există sute de oferte online pentru achiziționare de vite vii, bolnave, trimise fermierilor care cresc animale. Reporterul s-a dat drept posibil vânzător, într-o astfel de tranzacție dubioasă.

Jurnalist: Vă sun în legătură cu o reclamă, oferte de cumpărare șeptel.
Muncitor: Ce șeptel?
Jurnalist: Am o vacă bolnavă...
Muncitor: Pentru astfel de vite oferim mai puțin de o mie de zloți. Depinde și cum arată.
Jurnalist: Ok, vă sun înapoi.

Reportajul difuzat la televiziunea poloneză TVN conține și alte scevente șocante. Iată un dialog dintre supervizor și reporterul sub acoperire

Supervizor: Să o cureți cum trebuie, înlătură toate părțile care nu arată bine.
Reporter: Înțeleg, trebuie aruncată partea asta...
Supervizor: Da, orice mizerie, ca asta, orice nu arată bine...
Reporter: Și partea asta neagră?
Supervizor: Taie, să nu se mai vadă nimic.
Reporter: Dar îți piere orice poftă, la ce e folosită carnea asta?
Supervizor: Nu mai fi atât de dramatic... Nu știi niciodată ce mănânci.

În reportaj se afirmă că vitele bolnave se sacrifică în mod regulat noaptea. Nici vorbă de prezența vreunui veterinar, sau de respectarea celor mai elementare norme la procesarea cărnii de consum. Potrivit jurnaliștilor polonezi, abatorul este deținut de o familie şi are aproximativ zece angajați. Ar aproviziona cu carne o fabrică de mezeluri din Polonia.

După difuzarea acestui reportaj incredibil, Șeful Autorității naționale sanitar veterinare a cerut inspecţii la toate abatoarele din țară. Polonia este unul dintre cei mai mari exportatori de carne din Uniunea Europeană.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării