Polonia a calculat cât ar costa țara o posibilă ieșire din UE
Ministrul de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, avertizează că o eventuală retragere a țării din Uniunea Europeană ar avea consecințe economice severe, cu un impact vizibil încă din primii ani.
Imagine simbolPotrivit portalului polonez Onet, șeful diplomației de la Varșovia a prezentat, joi, în fața Seimului, o serie de calcule preliminare privind costurile unui „Polexit”, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.
Estimările indică faptul că, în primii 5–10 ani după o eventuală ieșire din UE:
- Produsul Intern Brut ar scădea cu 4–7%;
- salariile ar putea înregistra o diminuare de până la 8%;
- exporturile de carne și produse lactate s-ar prăbuși cu 45–50%.
Mesajul ministrului vine într-un moment în care tema suveranității și a raporturilor cu Bruxelles-ul revine în dezbaterea politică internă. Sikorski a subliniat că beneficiile apartenenței la blocul comunitar depășesc costurile și că izolarea economică ar vulnerabiliza Polonia într-un context regional deja tensionat.
Totodată, șeful diplomației poloneze a făcut referire la programul european de reînarmare SAFE, menit să mobilizeze resursele financiare ale Uniunii pentru consolidarea capacităților de apărare ale statelor membre. Prin acest mecanism, Polonia ar putea accesa aproximativ 43,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi preferențiale.
„Să nu căutăm dușmani acolo unde avem aliați. Amenințarea la adresa suveranității și securității Republicii Polone vine dintr-o singură direcție – din Est”, a transmis Sikorski, potrivit surselor citate.
Programul SAFE a provocat însă diviziuni pe scena politică de la Varșovia. Guvernul susține ferm inițiativa, în timp ce opoziția avertizează că mecanismul ar putea limita autonomia decizională a statelor membre. Partidul Lege și Justiție a cerut președintelui Karol Nawrocki să blocheze legea adoptată de Seim la 13 februarie, argumentând că aceasta ar spori dependența Poloniei de Bruxelles.
La rândul său, Nawrocki a declarat că vede în program posibile riscuri pentru suveranitatea națională.