main logo
942

Poliția s-a răzgândit: Victimele atacului din Norvegia nu au fost ucise cu arcul

Cele cinci victime ale atacului comis săptămâna trecută în Norvegia au fost ucise cu o armă albă de suspect care, cel mai probabil, şi-a pierdut sau s-a debarasat de arc şi de săgeţi în cursul incidentului, a anunţat luni poliţia norvegiană, relatează AFP.

Poliția: Victimele atacului din Norvegia nu au fost ucise cu arculFoto: g4media.md

"Într-un anumit moment, el se debarasează sau îşi pierde arcul şi săgeţile", a afirmat inspectorul Per Thomas Omholt, descriind desfăşurarea atacului în cadrul unei conferinţe de presă. 

"La Hyttegata el a ucis cinci persoane cu o armă albă, atât în locuri private, cât şi în spaţiul public", a precizat poliţistul, transmite Știri.md cu referire la Stiripesurse.ro.

Poliţia, care până acum indicase că suspectul Espen Andersen Braathen era înarmat cu un arc şi cu săgeţi precum şi cu alte două arme, nu a dorit să precizeze despre ce arme este vorba, invocând motive legate de anchetă.

"Totul indică faptul că aceste victime au fost ucise la întâmplare", a afirmat Per Thomas Omholt.

Potrivit poliţiei, peste zece persoane au fost astfel vizate de tiruri cu arcul la începutul atacului, dar niciuna nu a fost ucisă cu această armă.

Suspectat de radicalizare islamistă, Espen Andersen Braathen, un danez de 37 de ani, a recunoscut că a ucis cinci persoane şi a rănit alte trei în acest episod care s-a produs la Kongsberg, oraş din sud-estul Norvegiei.

"În ceea ce priveşte motivul, o maladie rămâne principala ipoteză. În ceea ce priveşte convertirea la islam, această ipoteză este slăbită", a adăugat Per Thomas Omholt.

Plasat în detenţie provizorie într-o instituţie medicalizată, suspectul, care a fost deja interogat îndelung, nu mai poate fi audiat în prezent.

O evaluare psihiatrică este în curs pentru a determina dacă el poate fi tras sau nu la răspundere pentru actul său.

Sâmbătă, poliţia a identificat cele cinci victime, între care patru femei şi un bărbat. Este vorba despre Andrea Meyer (52 de ani), Hanne Merethe Englund (56 de ani), Liv Berit Borge (75 de ani), Gunnar Erling Sauve (75 de ani) şi Gun Marith Madsen (78 de ani).

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării