main logo
633

Plan roșu de intervenție: Microbuz, lovit de tren. 3 morți

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în seara zilei de luni, 15 aprilie, la o trecere cu calea ferată din judeţul Buzău.

Plan roșu de intervenție: Microbuz, lovit de tren. 3 morți

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, accidentul a avut loc în localitatea Bâlhacu, comuna C. A. Rosetti, unde un microbuz cu pasageri a fost lovit de un tren care circula pe ruta Bucureşti-Galaţi, transmite Știri.md cu referire la Adevărul.ro

10 victime au fost transportate la spital, în timp ce alte 3 sunt decedate. O persoana (şoferul), cu rani superficiale, nu necesita transport la spital. Starea victimelor nu se cunoaşte deocamdată. Primele informaţii arată că în microbuz, care venea din Germania, s-ar fi aflat 14 persoane, opt fiind încarcerate în urma accidentului. 

Până la ora transmiterii acestei ştiri, patru din cele opt victime încarcerate au fost scoase. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie. La faţa locului au fost mobilizate 7 ambulanţe SAJ şi SMURD, un punct medical avansat, o autospecială de stingere incendii şi una de descarcerare grea. 

De asemenea, mai multe echipaje de poliţişti au fost mobilizate la locul incidentului. În urma impactului, microbuzul a fost târât pe o distanţă de circa 300-400 de metri. n microbuz plin cu pasageri a fost lovit în plin de un tren la o trecere de calea ferată, de pe raza comunei C.A. Rosetti, judeţul Buzău. 

Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. Nouă ambulanţe şi o autospecială pentru victime multiple au fost trimise la locul accidentului.

Două echipaje de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru a scoate victimele rămase între fiarele contorsionate. Autorităţile au confirmat moartea a trei persoane, iar cel şase pasageri au fost scoşi dintre fiarele contorsionate şi transportaţi la spital. 

Angajaţii ISU fac eforturi pentru descarcerea celorlalte persoane rămase blocate în microbuz. Potrivit primelor informaţii, microbuzul transporta oameni care se întorceau din străinătate. 

Un microbuz cu 14 oameni care se întorceau din străinătate, lovit în plin de tren la o trecere cu calea ferată. Trei oameni sunt confirmaţi decedaţi


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării