Peste 2.000 de zboruri au fost anulate în toată lumea din cauza Omicron
Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze peste 2.000 de zboruri în întreaga lume din cauza variantei Omicron a COVID-19.
Aproape un sfert dintre acestea au fost în Statele Unite, transmite Știri.md cu referire la ziare.com.
Potrivit site-ului Flightaware, vineri, la ora 15:40 GMT, cel puţin 2.116 zboruri erau anulate, dintre care 499 sunt legate de Statele Unite, fie că sunt internaţionale, fie că sunt interne. Până joi, 2.231 de zboruri au fost anulate, potrivit sursei citate.
Multe companii au invocat noul val al pandemiei, care afectează în special echipajele, ca fiind una dintre principalele cauze legate de aceste anulări.
Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze vineri peste 170 de zboruri sau 9% dintre cele programate.