main logo
991

Patriarhul Kirill, către enoriași: Abțineți-vă de la vizitarea bisericii

Patriarhul Kirill a făcut apel la enoriași să nu mai participe în perioada următoare la slujbele religioase.

Patriarhul Kirill, către enoriași: Abțineți-vă de la vizitarea bisericii

Îndemnul a fost făcut în timpul unei predici după Sfânta Liturghie din Catedrala Mântuitorului Hristos, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

"Biserica cheamă astăzi, înainte să avem victime în familiile noastre, să ne asumăm stricta respectare a obligațiilor care sunt impuse astăzi de autoritățile sanitare din Rusia.

Vă îndemn, dragii mei, în zilele următoare, până la binecuvântarea patriarhală specială, să vă abțineți de la vizitarea bisericilor", a spus Patriarhul Kirill.

Potrivit presei ruse, în ciuda pandemiei, aproximativ 150 de persoane au luat parte la liturghia de duminică oficiată de Kirill. Primarul Moscovei le-a recomandat, săptămâna trecută, credincioșilor să reducă vizitele la biserici.

În Sankt Petersburg, municipalitatea nu s-a limitat la recomandări, ci a interzis cu totul accesul în biserici în perioada 28 martie - 5 aprilie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării