183
0
Partidul lui Boris Johnson ar putea câştiga majoritatea parlamentară
183
0

Rezultatul sodajului plasează pe primul loc Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson, în cadrul rezultatelor scutinului general de pe 12 decembrie, la o diferenţă însemnată faţă de Partidul Laburist.

Foto: politicshome.com

Rezultatele sondajului electoral, publicate miercuri, oferă certitudine în ceea ce priveşte obţinerea majorităţii de căre conservatori în cadrul Legislativului de la Londra, obţinând un număr de 359 de locuri, faţă de cele 211 preconizate a fi câştigate de opoziţia laburistă, arată compania YouGov, citată de site-ul agenţiei Dpa, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro.

Electoratul britanic va vota pe 12 decembrie reprezentanţii din Parlament, în cadrul unui scrutin anticipat, ca urmare a impasului pe care negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană l-a cunoscut, dată fiind respingerea de către membrii Legislativului a acordului privind Brexit obţinut de premierul în exerciţiu, Boris Johnson, în urma discuţiilor cu Bruxellesul.

Conform rezultatelor sondajului, Partidul Conservator îşi va creşte numărul de susţinători faţă de scrutinul precendent, obţinând 359 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, cu 41 mai multe decât în urma scrutinului din 2017 şi cu 61 mai multe decât deţine în acest moment.

Complementar, Partidul Laburist va pierde 19 locuri parlamentare, în urma disensiunilor interne privind abordările liderului Jeremy Corbyn în ceea ce priveşte politca antisemită şi procesul Brexit, fiind aşteptat să obţină un număr de 211 de poziţii în Parlament, cu 51 mai puţine decât la finalul scrutinului din 2017.

Partidul Naţional Scoţian este aşteptat să obţină 43 de locuri, în vreme ce Democraţii Liberali vor asigura 12 mandate, conform aceluiaşi sondaj.

Analizele statistice privind electoratul britanic realizate de compania YouGov se bucură de încredere populară întrucât au reuşit, în 2017, să anticipeze în mod fidel rezultatele alegerilor generale din Marea Britanie.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter