main logo
3614

Parlamentul de la Kiev a adoptat o lege privind demiterea președintelui

Parlamentarii de la Kiev au adoptat, miercuri, un proiect de lege iniţiat de preşedintele Vladimir Zelenski privind posibilitatea declanşării unei proceduri speciale de demitere a şefului statului.

Parlamentul de la Kiev a adoptat o lege privind demiterea președintelui

Legea adoptată de deputaţii de la Kiev stabilește procedura încetării anticipate a competențelor președintelui Ucrainei în cazul înlăturării acestuia din funcție prin aplicarea aşa-numitei legi a impeachment-ului exclusiv în cazul în care preşedintele este suspectat de înaltă trădare sau de o altă infracţiune gravă, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md

Conform acestei legi, procedura respectivă poate fi inițiată de majoritatea parlamentară şi prevede, printre altele, înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă, formată din deputați ai Radei Supreme, un procuror special și anchetatori speciali. Comisia specială de anchetă va pregăti concluzii și propuneri cu privire la circumstanțele comiterii infracțiunii de înaltă trădare de către şeful statului.

Totodată, decizia de înlăturare din funcție a șefului statului ucrainean poate fi luată numai în cazul în care concluziile Curții Constituționale și ale Curții Supreme de la Kiev confirmă respectarea prevederilor Constituției și a legilor Ucrainei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării