Papa Leon al XIV-lea a preluat oficial scaunul de episcop al Romei
Papa Leon al XIV-lea a preluat oficial scaunul de episcop al Romei, la Bazilica Sfântul Ioan Lateran din Roma, și a rostit prima sa omilie.

În cea dintâi predică a pontifului, se arată că „în genunchi, prin rugăciune și angajament constant pentru convertire” se construiește comuniunea eclezială. Papa a adus exemplul primilor creștini care s-au confruntat cu provocările proclamării Evangheliei într-o lume păgână, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În Bazilica Sfântul Ioan Lateran a fost semnat Tratatul de la Lateran între Sfântul Scaun și regimul lui Benito Mussolini în anul 1929, normalizând relațiile dintre peninsulă și Vatican, după anexarea Romei în urma unificării Italiei.
Conform tradiției, în fiecare an, în ziua de 13 decembrie, ziua de naștere a regelui Franței Henric al IV-lea, la această bazilică este oficiată o slujbă în onoarea Franței.
După ce a primit absolvirea de la papă, pentru că a renegat religia protestantă, Henric al IV-lea i-a oferit Bazilicii abația benedictină din Clairac, în Lot et Garonne, o regiune în sudul Franței, iar în schimb a primit titlul de canonic al Sfântului Ioan de Lateran.
Ulterior, de-a lungul timpului, titlul a fost transmis tuturor conducătorilor Franței, inclusiv președinților.