main logo
471

Papa Francisc face apel la încetarea violenţelor în Nicaragua

Papa Francisc face apel la încetarea violenţelor în Nicaragua, unde zece oameni au fost ucişi în protestele faţă de schimbările aduse sistemului de pensii.

Papa Francisc face apel la încetarea violenţelor în Nicaragua

Vorbind duminică în faţa a zeci de mii de oameni adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Vatican, Suveranul Pontif a cerut „încetarea oricărei forme de violenţă şi evitarea vărsării inutile de sânge”.

Francisc, primul papă latino-american, a solicitat ca diferenţele să fie rezolvate „paşnic şi cu simţul responsabilităţii”.

Sâmbătă, după patru zile de proteste, preşedintele nicaraguan Daniel Ortega, care se confruntă acum cu cea mai mare criză de când se află la conducerea ţării, a spus că este gata să ia în considerarea schimbarea măsurilor contestate de oameni. Măsurile prevăd creşterea contribuţiilor pe care angajaţii trebuie să le plătească şi scăderea pensiilor, scrie news.ro.

Între cei ucişi, scrie presa locală, se află şi un reporter - care a fost împuşcat în timp ce transmitea live din oraşul Bluefields.

Acestea sunt cele mai sângeroase proteste care s-au înregistrat în Nicaragua de când Daniel Ortega a devenit preşedinte, în 2007.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării