main logo
611

Papa Francisc, desemnat "Omul anului" de ediţia italiană a revistei Vanity Fair

Papa Francisc a fost desemnat 'Omul anului' de ediţia italiană a publicaţiei Vanity Fair, care l-a pus pe suveranul pontif pe coperta numărului său săptămânal, apărut miercuri, potrivit Agerpres.

În paginile revistei sunt prezentate şi declaraţiile a şase personalităţi, printre care cele ale cântăreţilor Andrea Bocelli şi Elton John.

Pe coperta revistei apare titlul 'Francesco, papa coraggio' (Francisc, papă curajos), însoţit de o fotografie a papei, în care acesta zâmbeşte şi salută mulţimea în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

Revista citează de asemenea mesajul prin care papa Francisc a denunţat, pe 8 iulie, în cursul istoricei sale vizite la Lampedusa, soarta migranţilor care încearcă, cu riscul de a-şi pierde vieţile, să traverseze Marea Mediterană, pentru a ajunge în Italia din nordul Africii: 'Cine dintre voi a plâns moartea acestor fraţi şi surori?'. Vanity Fair consideră aceste cuvinte 'un mesaj important', la nivel mondial.

'Primele 100 de zile ale pontificatului său /care a început pe 13 martie, n.r.) l-au propulsat deja în fruntea clasamentului conducătorilor lumii care fac istorie', consideră Vanity Fair, care adaugă 'iar revoluţia va continua'.

Săptămânalul mai citează declaraţiile unor personalităţi despre papa Francisc.

'Francisc este un miracol de modestie într-o epocă dominată de vanitate. Sper că va şti cum să facă pentru ca mesajul său să ajungă până la persoanele cele mai marginalizate de societate, mă gândesc, de exemplu, la homosexuali', a declarat cunoscutul cântăreţ britanic Elton John.

Celebrul tenor italian Andrea Bocelli a declarat, la rândul său, despre papa Francisc: 'Acest pontif este un dar de la Dumnezeu pentru Biserica catolică şi o sursă de viaţă spirituală pentru oameni, o sursă de lumină şi de speranţă'.

Iar scriitorul italian Giorgio Faletti a afirmat că papa Francisc 's-a dovedit încă de la început a fi un mare comunicator, o persoană cu un chip care inspiră bunătate, o sursă de inspiraţie pentru toţi catolicii din lume'.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării