main logo
505

Panică la bordul unui avion care a încercat să aterizeze pe furtună

Pasagerii unui zbor al companiei Sowthwest Airlines au trecut prin clipe de coșmar, după ce pilotul a încercat să aterizeze pe un aeroport din orașul american New Orleans în timpul unei furtuni.

Panică la bordul unui avion care a încercat să aterizeze pe furtunăPanică la bordul unui avion care a încercat să aterizeze pe furtună.

Astfel, oamenii au „țipat, plâns și vomitat”, iar unii au trimis chiar și mesaje de rămas-bun apropiaților.

Incidentul a avut loc, sâmbătă, când aeronava a fost prinsă în mijlocul unei furtuni, după ce a decolat de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida, informează protv.ro.

„Am crezut că ne vom prăbuși. Erau oameni care țipau, oameni care plângeau. Însoțitoarele de zbor țipau la microfon să ne strângem cât putem de mult centurile de siguranță, iar eu mi-am luat rămas-bun de la familie printr-un SMS. Nu înțeleg cum se poate ca Sowthwest Airlines să îi pună pe toți în această situație”, a spus reporterul Lauren Bale, care a fost la bordul aeronavei, pentru Daily Mail.

Un alt pasager, Marie Wary, a mărturisit că a simțit că o să moară și că a văzut cel puțin un pasager vomitând.

După ce pilotul a încercat să aterizeze pe Aeroportul Internațional Armstrong din New Orleans, avionul a fost redirecționat spre Panama City, Florida, unde a realimentat și și-a continuat zborul, iar în cele din urmă a ajuns în siguranță la destinație.

„Prioritatea noastră de top este siguranța. Zborul dinspre Fort Lauderdale spre New Orleans a ajuns cu aproximativ patru ore întârziere, din cauza unei furtuni care s-a abătut peste New Orleans”, au explicat reprezentanții companiei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării