main logo
478

ONU a aprobat crearea unui Pact mondial privind migraţiile

Statele membre ale ONU au aprobat vineri, cu excepţia SUA, crearea unui Pact mondial neconstrângător privind migraţiile, informează AFP.

ONU a aprobat crearea unui Pact mondial privind migraţiile

''Migranţii sunt un motor extraordinar de creştere'', a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, salutând acest nou ''Pact mondial pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată'', transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Chiar dacă Pactul este ''neconstrângător, el constituie un pas fără precedent pentru a creşte cooperarea internaţională'', a arătat secretarul general.

Pactul va fi aprobat în mod oficial cu ocazia unei conferinţe internaţionale ce va avea loc în Maroc, la mijlocul lunii decembrie.

Documentul de 25 de pagini, a cărui negociere s-a întins pe durata a 18 luni, include o serie de principii (apărarea drepturilor omului, a drepturilor copiilor, recunoaşterea suveranităţii naţionale ş.a.) şi cuprinde un catalog de măsuri care să ajute ţările să facă faţă migraţiilor: îmbunătăţirea informării, măsuri pentru mai buna integrare a migranţilor, schimb de expertiză ş.a.

''Pactul mondial nu va impune nimic nimănui, dar propune soluţii'', a declarat ambasadorul mexican Juan José Gomez Camacho, care a condus negocierile, alături de ambasadorul elveţian Jurg Lauber.

''Nu avem de ales între a accepta sau a respinge migraţiile. Ele sunt aici, se întâmplă peste tot în lume'', sublinia preşedintele Adunării Generale a ONU, slovacul Miroslav Lajcak, la deschiderea negocierilor.

SUA s-au retras la sfârşitul lui 2017 din procesul de elaborare a Pactului, afirmând că acesta conţine prevederi ce contravin politicii preşedintelui Donald Trump în domeniul imigraţiei.

Numărul migranţilor în lume este estimat la 258 milioane de persoane, adică 3,4% din populaţia globului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării