main logo
807

Oliver Stone i-a cerut lui Vladimir Putin să fie naşul fiicei sale

Cineastul american Oliver Stone i-a cerut lui Vladimir Putin să fie nașul fiicei sale. Președintele rus i-a spus că, potrivit tradiției ortodoxe, o astfel de rugăminte nu se refuză.

Oliver Stone i-a cerut lui Vladimir Putin să fie naşul fiicei sale

Putin l-a întrebat pe regizor dacă fiica sa, Tara, care are 22 de ani, este o persoană religioasă. Stone i-a spus că aceasta a fost crescută în tradiţia creştină, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.ro

Putin nu a mai făcut alte comentarii, iar analiştii locali spun că acest lucru înseamnă că preşedintele a acceptat. Administraţia de la Kremlin confirmă oficial foarte rar informaţii despre viaţa personală a lui Putin.

Interviul a fost acordat pentru un nou documentar despre Ucraina pe care Oliver Stone îl produce.

În acelaşi interviu, Putin a spus că are mai mulţi fini, menţionând un singur nume, cel al Daryei, fiica politicianului ucrainean Viktor Medvedciuk, născută şi botezată în 2004.

Interviul a abordat şi modul în care este tratată în Rusia comunitatea LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, queer). În această ţară, este interzisă prin lege "propaganda gay în rândul minorilor", despre care Stone a spus că este un lucru "rezonabil".

"Le permite oamenilor să ajungă la vârsta adultă şi atunci să ia o decizie legată de cine sunt şi cum vor să trăiască. După (atingerea majoratului, n.r.), nu mai avem restricţii", a spus Putin.

Stone şi Putin se cunosc de mult timp şi amândoi au vorbit frumos unul de celălalt în trecut. În urmă cu doi ani, Stone a lansat documentarul "The Putin Interviews", iar preşedintele rus l-a descris pe cineastul american drept "o persoană neobişnuită şi foarte profundă şi un interlocutor echilibrat şi firesc".

Anterior, Stone a criticat presa din Vest pentru că ar prezenta o perspectivă deformată privind anexarea Peninsulei Crimeea de Federaţia Rusă.

Ca un element inedit, unul dintre cei doi fii ai lui Oliver Stone, Sean Stone, în vârstă de 34 de ani, lucrează pentru compania de media de stat Russia Today.

Oliver Stone, un veteran al Războiului din Vietnam, este cunoscut pentru filmele sale cu miză ideologică, fiind şi câştigător al unui premiu Oscar pentru scenariul lungmetrajului "Midnight Express". Începând cu "JFK" până la "Născuţi asasini", filmele lui Stone au generat mereu controverse. Un alt exemplu este filmul "W", despre fostul preşedinte american George W. Bush, care a fost lansat în 2008, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane. În "W", regizorul a construit intriga pe baza conflictului oedipian dintre preşedintele George W. Bush şi tatăl său, fostul preşedinte George H. W. Bush.

Sensibil faţă de destinul ţărilor în curs de dezvoltare, Oliver Stone a realizat multe pelicule în acest registru, printre care "Comandante" (2003) şi "În căutarea lui Fidel" (2006), consacrate preşedintelui cubanez Fidel Castro, dar şi "Salvador" (1986), despre conflictele din America Centrală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării