main logo
981

Oficial NATO: Sistemele Patriot vor fi transferate Kievului cât mai rapid

Comandantul suprem aliat al NATO în Europa (SACEUR) anunță că au loc pregătiri pentru a transfera rapid Ucrainei sisteme suplimentare de apărare aeriană Patriot. Alexus Grynkewich a făcut declarațiile joi, în Germania, în contextul în care Kievul este ținta unora dintre cele mai dure atacuri rusești de până acum din cursul războiului, transmite Reuters.

Oficial: Sistemele Patriot vor fi transferate Kievului cât mai rapidFoto: digi24.ro

„Lucrăm foarte îndeaproape cu germanii la transferul Patriot”, a declarat el în cadrul unei conferințe în orașul german Wiesbaden. „Îndrumările care mi-au fost date au fost să le mutăm cât mai repede posibil”, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat săptămâna aceasta o înăsprire a poziției față de Rusia, în războiul acesteia de peste trei ani din Ucraina, și a promis noi rachete și alte arme pentru Kiev, menționează Reuters. El a declarat marți că unele rachete Patriot, provenite din Germania, sunt deja în drum spre Ucraina. 

O întâlnire a țărilor care dețin sisteme Patriot și a donatorilor pentru Ucraina, care vizează găsirea de baterii de apărare aeriană Patriot suplimentare pentru Kiev și prezidată de Grynkewich, ar putea avea loc miercuri, săptămâna viitoare, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată discuțiilor.

Reuniunea la nivel de experți este de așteptat să aibă loc la sediul militar al NATO SHAPE, lângă orașul belgian Mons, potrivit sursei. 

Grynkewich a adăugat că există și o problemă de logistică în ceea ce privește livrările către Ucraina. 

„Secretarul de stat Marco Rubio a vorbit despre capacitățile care se află în Europa, care pot fi mutate mai repede decât ceva ce vine de pe linia de producție”, a explicat Grynkewich. „Dar linia de producție poate fi folosită apoi pentru a completa capacitățile pe care le donează alții”. 

El a mai menționat că nu are nicio idee despre câte sisteme Patriot ar putea fi disponibile pentru livrare către Kiev. „Vor urma mult mai multe, vom acționa cât de repede putem în această privință”, a asigurat responsabilul NATO. 

După o întâlnire cu secretarul american al apărării, Pete Hegseth, luni la Washington, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat că o decizie privind furnizarea a două sisteme Patriot fabricate în SUA către Kiev ar putea fi luată în câteva zile sau săptămâni. Germania a donat deja Kievului trei dintre propriile sale unități Patriot. 

Ucraina consideră sistemul Patriot, construit de compania americană de apărare Raytheon, ca fiind cel mai valoros mijloc de interceptare a rachetelor balistice și hipersonice lansate de Rusia.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării