main logo
908

Obiectiv militar la Brașov: Americanii își fac gară în centrul României

Trupele americane îşi vor construi o gară la Voila pentru a ajunge mai uşor cu echipamentele în Poligonul de la Cincu din România. Realizarea gării militare va fi aprobată prin hotărâre de guvern.

Obiectiv militar la Brașov: Americanii își fac gară în centrul RomânieiAmericanii își fac gară în centrul României.

Viitoarea gară militară va fi utilizată atât de trupele americane, cât şi de cele române şi va în apropierea de poligonul de la Cincu care găzduieşte în fiecare an exerciţii NATO cu participare internaţională, scrie Adevărul.

Gara americanilor va fi amenajată pe locul actualei halte de cale ferată de la Voila, la jumătatea distanţei dintre Braşov şi Sibiu.

Pentru realizarea gării este nevoie de o hotărâre de guvern care să transfere terenul către MAPN şi să îl dea apoi în administrare partenerilor americani.

„În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale cu cei ai forţelor SUA, a rezultat că este necesară preluarea în administrare de către Ministerul Apărării Naţionale a unui teren în suprafaţă de 869 mp aferent Staţiei CF Voila, judeţul Braşov. După preluarea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, părţile de imobile vor fi puse la dispoziţia partenerului american, în baza Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii ratificat prin Legea nr. 268/2006, în vederea realizării unei rampe CF de capăt pentru îmbarcarea şi/sau debarcarea tehnicii, trupelor şi/sau diverselor materiale necesare procesului de instruire a forţelor SUA şi forţelor naţionale în Poligonul Cincu“, se menţionează în nota de fundamentare a viitoarei hotărâri de guvern.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării