main logo
3385

Obiceiuri alimentare bizare: Cine consumă popcorn cu zeamă de murături

Când suntem tineri, suntem tentați să încercăm diferite arome și combinații alimentare. Inițial, asta s-a întâmplat și în cazul următoarelor vedete care au fost cucerite de unele mâncăruri ce pot să pară ciudate la prima vedere. Starurile nu s-au oprit la o simplă degustare, ci au integrat preparatele în meniul lor.

Obiceiuri alimentare bizare: Cine consumă popcorn cu zeamă de murăturiColaj: Știri.md

De exemplu, știm despre vedeta Disney, Selena Gomez, că iubește murăturile, dar te-ai fi gândit că le consumă cu popcorn? Vedeta își cumpără floricele de porumb nesărate, adaugă puțin sos de ardei iute, zeamă de murături și amestecă toate ingredientele, transmite Știri.md, cu referire la clickpentrufemei.ro.

Shailene Woodley

Vedeta Shailene Woodley este cunoscută pentru stilul de viață sănătos pe care îl urmează. Ea a declarat într-un interviu că unul dintre alimentele sale preferate este… lutul alimentar pe care, desigur, l-a integrat în dieta ei. „Lutul este unul dintre preferatele mele. Dacă analizezi culturile indigene din întreaga lume, o să observi că oamenii mănâncă lut aproape zilnic‟, a spus actrița, potrivit „Today”.  

Harry Styles

De „cafeaua antiglonț‟ ai auzit? Ei bine, această băutură este preferata artistului Harry Styles. Superstarul o prepară astfel: la o ceașcă cu cafea neagră, adaugă o lingură de unt și o lingură de ulei de cocos. După cum a explicat Harry Styles, acest tip de cafea reduce pofta de mâncare și conferă mai multă energie decât o cafea obișnuită. 

Novak Djokovic

Campionul de tenis, Novak Djokovic, este foarte atent la dieta lui. La un moment dat, sportivul a declarat într-un interviu pentru revista „GQ‟ că își începe ziua cu un pahar cu apă în care adaugă două linguri de miere. Știm că mierea stimulează accelerarea metabolismului, așa că oricât de „sărac‟ ar fi micul dejun al lui Novak Djokovic din punct de vedere caloric, cu siguranță, îl ajută în performanța sportivă. 

Gene Simmons

Revenind la obiceiurile alimentare bizare, basistul formației KISS, Gene Simmons, a dezvăluit pe contul său de Twitter că pune cuburi de gheață în cerealele cu lapte. Nu a scris la ce îl ajută această tehnică, dar fiul său a menționat la postarea artistului că în fiecare dimineață, timp de 30 de ani, tatăl său și-a urmat obiceiul.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării