main logo
595

O țară testează săptămâna de lucru de 4 zile: 30 de companii, implicate

În Marea Britanie a fost lansat recent un program pilot privind săptămâna de lucru de patru zile, la care participă cel puţin 30 de companii, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

O țară testează săptămâna de lucru de 4 zile: 30 de companii, implicateFoto: Profimedia

În cadrul programului, care va începe în luna iunie şi se va derula pe o perioadă de şase luni, firmele participante vor permite angajaţilor să muncească 32 de ore pe săptămână, salariile şi beneficiile acestora rămânând neschimbate, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

„Trecerea la o săptămână de patru zile ar fi o mişcare câştigătoare pentru companii“, arată Joe Ryle, director al Four Day Week Campaign din Marea Britanie. „Studiile au arătat că productivitatea se îmbunătăţeşte, ca şi starea de bine a angajaţilor“.

Programul din Marea Britanie este unul dintr-o serie desfăşurate de 4 Day Week Global, care susţine săptămâna mai scurtă de muncă. Programe similare vor începe în SUA şi Irlanda, altele fiind programate pentru Canada, Australia şi Noua Zeelandă, pot­ri­vit lui Ryle.

Pe lângă pro­duc­tivitate, cerce­tătorii vor evalua impactul asupra stării de bine a an­ga­jaţilor şi efectul pro­­gra­mului asupra me­diului şi egalităţii între sexe.

Pro­gra­mul va ajuta „com­pa­niile să facă tre­ce­rea de la a mă­sura pur şi simplu cât petrec oa­menii la lucru către un accent mai pu­ternic asupra pro­­duc­tivităţii aces­tora“, arată Joe O’Connor, manager al cam­paniei. Pentru an­ga­jaţii unicornului tech Bolt, o astfel de săptămână a devenit deja realitate, po­trivit CNBC.

Compania a testat programul în toamna anului trecut, iar rezultatele au fost copleşitor pozitive, a declarat fondatorul şi CEO-ul companiei, Ryan Breslow.

Productivitatea a crescut, munca a fost simplificată, iar angajaţii sunt mulţumiţi, potrivit acestuia. Un sondaj realizat la sfârşitul perioadei testului, de trei luni, a găsit că 94% dintre angajaţi şi 91% dintre manageri doreau ca programul să continue.

Bolt, cu 550 de angajaţi full-time, este una din mai multe companii din SUA care au trecut la săptămâna mai scurtă de muncă. Susţinătorii speră ca ideea să prindă în continuare, în special într-o vreme în care atragerea şi retenţia angajaţilor este o prioritate de top.

Ideea săptămânii de patru zile nu este una nouă, însă transformările aduse de pandemie fac ca din ce în ce mai multe ţări şi companii să o ia serios în considerare.

În toamna anului trecut, un think tank important din Scoţia a recomandat ca experimentul derulat de guvernul ţării cu această idee în rândul angajaţilor din birouri să fie extins şi în alte sectoare ale economiei, ca parte a redresării post-Covid a ţării.

Şi în Franţa ideea captează deja atenţia, iar mai multe ţări, printre care Spania, Norvegia şi Islanda au derulat deja experimente în acest sens.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării