main logo
579

O ţară nu mai eliberează paşapoarte pentru că nu mai are bani

Ghişeele Serviciului de Paşapoarte din Zimbabwe s-au închis din cauza lipsei banilor. Cei care au nevoie de un astfel de document sunt invitaţi să se întoarcă la anul, scrie France TV Info.

O ţară nu mai eliberează paşapoarte pentru că nu mai are bani

Zimbabwe nu mai eliberează paşapoarte, vestea derutându-i pe mulţi cetăţeni ai acestui stat din sud-estul Africii, transmite Știri.md cu referire la Adevărul.ro

Contactat de AFP, un funcţionar din Ministerul de Interne de la Harare a confirmat informaţia, precizând că serviciul va fi disponibil abia la anul. 

Decizia nu este legată de vreo tentativă de izolare a ţării de restul lumii, ci de lipsa banilor. Potrivit France TV Info, Zimbabwe nu mai dispune de valută şi nu poate cumpăra hârtia şi echipamentele necesare tipăririi paşapoartelor. 

De altfel, actualul regim din Zimbabwe a interzis tranzacţiile în valută în interiorul ţării. În pofida promisiunilor repetate, preşedintele Emmerson Mnangagwa, care l-a succedat la sfârşitul lui 2017 pe autocratul Robert Mugabe, un fost amic al lui Ceauşescu, nu reuşeşte să relanseze economia. 

El a recunoscut recent că situaţia este atât de gravă, încât există şi „o criză a paşapoartelor“. 

Din cauza sărăciei, circa 3 milioane de locuitori din Zimbabwe au fugit din ţară şi s-au stabilit în străinătate, în principal în Africa de Sud, în ultimele două decenii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării