main logo
845

O tânără mămică a murit în timpul unei provocări stupide

Bethan Gaskin, o tânără mamă din Marea Britanie, în vârstă de 24 de ani, și-a provocat accidental moartea după ce s-a înecat cu prăjituri, încercând să vadă câte prăjituri poate ține în gură.

O tânără mămică a murit în timpul unei provocări stupide

Tragedia a avut loc pe 22 februarie. Bethan, mama unui copil, a vrut să exerseze un truc și și-a umplut cavitatea bucală cu prăjituri, de față cu mama ei și niște prieteni. 

S-a înecat, a mers la baie și după un timp a fost găsită în stare de inconștiență de o prietenă. Ea a fost dusă de urgență de la locuința ei din Bourne la spitalul din Peterborough. După cinci zile, femeia, care n-a mai ieșit din comă, a murit. 

Mama ei a avertizat pe cei care se joacă astfel cu mâncarea. 

„Îmi aduc aminte că am ridicat din sprâncene când a mai încercat acest truc, spunându-mi în gând «Câți ani ai?». Arăta ca um hamster cu obrajii bombați. A plecat dansâns spre toaletă pentru a scuipa prăjiturile. După o vreme am realizat că mersese de ceva timp la baie și nu mai dădea niciun semn. O prietenă s-a dus în baie și a găsit-o prăbușită”, a spus Michelle, mama adoptivă a fetei. 

„Am realizat că am pierdut-o înainte de a fi urcată în ambulanță. Trecuse prea mult timp”, a mai spus femeia. 

„Prea multă lume se joacă astfel cu bezele sau alte prăjituri. Chiar și mătușa mea în vârstă de 90 de ani mi-a spus că se joacă astfel cu prăjituri. Acest episod ne arată cât de fragili suntem”, a mai spus mama tinerei care a murit înecată. 

Părinții fetei au dezvăluit și ce i-au spus fetei lui Bethan, în vârstă de doar trei ani. 

„I-am zis că mama ei a fost foarte bolnavă și medicii n-au mai putut s-o salveze”, a mai spus mama tinerei. Familia a fost de acord să-i fie recoltate inima, ficatul, rinichii, pancreasul și unul dintre plămâni pentru transplanturi. 

Bethan voia să lucreze ca make-up artist și să-și îngrijească fetița, pe Lili. Dar un joc i-a pus capăt vieții. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării