260
0
O statuie deranjează localnicii din Noua Zeelandă. Motivul
260
0

O mână uriașă a fost amplasată pe acoperișul Galeriei Orașului Wellington, iar cetățenii din Noua Zeelandă se declară nemulțumiți de noua creație artistică.

Opera de artă, intitulată „Quasi” a fost instalată luni pe acoperișul Galeriei, foarte aproape de centrul civic al orașului. Ca să o aducă acolo, muncitorii au transportat lucrarea artistică cu elicopterul, transmite Știri.md cu referire la hotnews.ro.

Creată de artistul originar din Noua Zeelandă Ronnie van Hout, sculptura, denumită „Quasi”, este descrisă de galerie drept „un hibrid între o mână și o față” și un „parțial autoportret”, deoarece artistul s-a bazat pe scanări ale propriului corp atunci când a proiectat opera de artă.

Numele statuii face referire, de asemenea, la Quasimodo, protagonistul din romanul lui Victor Hugo „Cocoșatul de la Notre-Dame".

Este ca și cum „mâna artistului și-ar fi dezvoltat o viață monstruoasă proprie”, a descris Galeria Orașului Wellington statuia pe site-ul său.

Opera de artă a fost creată în anul 2016 și a stat întâi pe acoperișul Galeriei de artă din Christchurch, însă în urma cutremurului din 2011, oficialii au hotărât mutarea ei la Wellington. 

Operațiunea a costat 74.000 de dolari neozeelandezi, echivalentul a 47.000 dolari americani. În prețul acesta intră și transportul, proiectarea și ridicarea statuii. 

Mutarea sculpturii care cântărește 400 de kg și care are peste cinci metri înălțime a stârnit reacții mixte în cadrul societății. Unii localnici sunt de părere că statuia este „odioasă”, în timp ce în alții opera de artă stârnește un sentiment de mândrie civică. 

Spre exemplu, un utilizator al platformei de socializare Twitter a descris statuia ca fiind „cea mai urâtă și deranjantă” operă de artă pe care a văzut-o vreodată, în timp ce un altul a sugerat că mâna nu este un semn al păcii.

Statuia va rămâne pe acoperișul Galeriei din Wellington timp de trei ani.

Citește și
article image
Un hoț s-a chinuit 2 zile să fure o statuetă. Cum a fost...
0
276
article image
Donald Trump are o statuie controversată în țara natală a...
0
214
article image
Cum arată statuia Melaniei Trump amplasată în orașul său...
0
547
article image
Statuia din lemn dedicată Melaniei Trump stârneşte...
0
522