main logo
3206

O româncă a dispărut misterios în Italia: Era în vacanță la Airole

Diana Georgiana, o româncă în vârstă de 35 de ani, rezidentă în Salerno, Italia, a dispărut pe 14 iulie și de atunci nu se mai știe nimic de ea. Tânăra era în vacanță cu mama ei în localitatea Airole din provincia Imperia, aproape de granița cu Franța.

O româncă a dispărut misterios în Italia: Era în vacanță la AiroleFoto: observatornews.ro

Autoritățile italiene continuă căutările intense pentru găsirea unei tinere românce care a dispărut în urmă cu 13 zile, în timp ce se afla în vacanță cu mama ei în Airole, o localitate aflată în apropierea graniței cu Franța, transmite Știri.md cu referire la observatornews.ro.

Potrivit publicației riviera24.it, este vorba despre Diana Georgiana Dimofte, care are aproximativ 1,65 m înălțime, păr șaten și ochi verzi.

Diana, căutată în pădure cu drone și câini de urmă

Noaptea trecută, pompierii, salvatorii montani și carabinierii și-au concentrat eforturile în orășelul unde a fost detectat ultima dată semnalul telefonului său mobil, pe 14 iulie, acesta fiind conectat, aparent, la un turn de telefonie mobilă de la marginea pădurii.

A fost căutată în pădure, cu drone și câini de urmă, însă femeia de 35 de ani nu a fost găsită.

Tânăra s-ar fi putut deplasa în Franța și, în cele treisprezece zile scurse de atunci, să fi parcurs – eventual cu ajutorul unor mijloace de transport – sute de kilometri. Însă, în lipsa unor dovezi, salvatorii continuă căutările acolo unde i-a fost semnalată ultima oară prezența.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării