point Logo
main logo
main logo
1618

O pisică din România e cea mai frumoasă din Europa. Cum arată „ursoaica din Bucovina”

Kira Kiralina, vedeta Felisei Bucovina, care a fost desemnată cea mai frumoasă pisică din lume în 2025, a devenit campioană mondială FIFe.

O pisică din România e cea mai frumoasă din Europa. Cum arată „ursoaica din Bucovina”

În februarie, felina a fost aleasă cea mai frumoasă pisică din Europa, câştigând titlul de Central European Winner 2026 în Austria, iar weekendul trecut, în Danemarca, şi-a reafirmat frumuseţea la cel mai înalt nivel, devenind FIFe Scandinavian Winner 2026, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Acest titlu este considerat printre cele mai dificile din Europa, prin amploarea şi nivelul competiţiei: 798 de pisici înscrise, dintre care 212 doar în categoria ei.

În spatele acestui trofeu stă o tradiţie de peste 100 de ani a ţărilor scandinave în creşterea şi selecţia felinelor, o zonă unde standardele sunt printre cele mai ridicate din lume.

Reafirmarea frumuseţii Kirei Kiralina într-un asemenea context competiţional consolidează nivelul de excelenţă felină la care România a ajuns, prin pasiunea şi munca crescătorilor săi, în doar două decenii.

Supranumită şi „ursoaica de Bucovina”, Kira Kiralina este născută la Iaşi, iar ieşenii o vor putea admira în 17 mai, la Moldova Mall, într-un turneu de prezentare alături de alte pisici din România, din rase diferite, care şi-au afirmat frumuseţea în competiţiile internaţionale. 

stirileprotv.ro
Publicitatea ta poate fi aici