point Logo
main logo
main logo
847

O nouă rundă de negocieri între Ucraina, Rusia și SUA va avea loc săptămâna viitoare

Următoarea rundă de negocieri de pace între delegațiile Ucrainei, Rusiei și Statelor Unite va avea loc pe 17 și 18 februarie, la Geneva. Întâlnirea a fost confirmată vineri atât de Moscova, cât și de Kiev.

O nouă rundă de negocieri între Ucraina, Rusia și SUA va avea loc săptămâna viitoareImagine simbol

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că delegația rusă va fi reprezentată de consilierul prezidențial Vladimir Medinski, care a condus anterior echipa de negociatori la discuțiile bilaterale de pace din iunie 2025, desfășurate la Istanbul, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Ulterior, consilierul prezidențial de la Kiev, Dmitri Litvin, a confirmat jurnaliștilor desfășurarea următoarei runde de negocieri, marți și miercuri, la Geneva. El a precizat că delegația ucraineană se află în pregătiri, iar șeful acesteia, Rustem Umerov, va reveni cu detalii.

Primele două runde de negocieri trilaterale de pace au avut loc la Abu Dhabi, în ianuarie și februarie. În cadrul acestora, Rusia și Ucraina au convenit să elibereze câte 157 de prizonieri de război de fiecare parte.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici