main logo
2593

O navă rusească a fost redirecționată din Canalul Mânecii

O navă comercială care transportă vehicule către Sankt Petersburg, suspectată că ar aparține unei companii rusești vizate de sancțiunile UE împotriva Moscovei, a fost redirecționată din Canalul Mânecii, informează Le Parisien.

O navă rusească a fost redirecționată din Canalul MâneciiFoto: agora.md

În prezent, autoritățile vamale franceze desfășoară audieri și investigații la bord, transmite Știri.md. cu referire la Agora.

În seara de 25 februarie, nava a cărei lungime depășește 127 de metri a fost puternic suspectată de legături cu interesele rusești vizate de sancțiuni, a declarat Véronique Magnin, responsabilă de comunicare a Prefecturii Maritime. 

O cerere de deviere a fost înregistrată în jurul orei 2:00. Ambarcațiunea a fost apoi escortată până în portul Boulogne-sur-Mer, unde a ajuns în jurul orei 3:00 dimineața.

Potrivit Prefecturii Maritime, această ambarcațiune era autorizată să navigheze în apele franceze, dar este necesar să se verifice interesele reale ale proprietarilor și ale încărcăturii sale.

Documentele celor aproximativ 20 de persoane aflate la bord vor fi verificate. Scopul este de a confirma legăturile cu interesele financiare ale Rusiei, care sunt vizate de europeni.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării