stiri Logo
main logo
main logo
8856

O moldoveancă, găsită moartă într-un club de noapte din Ciprul de Nord

O tânără din Republica Moldova a fost găsită fără suflare luni seara într-un club din Ciprul de Nord. Circumstanțele morții sale ridică semne de întrebare. Poliția sugerează că ar fi vorba despre o sinucidere, în timp ce presa locală reiterează problema „sclaviei sexuale” din zonă.

O moldoveancă, găsită moartă într-un club de noapte din Ciprul de NordFoto: Colaj știri.md

Presa străină scrie că tânăra în vârstă de 24 de ani a fost atrasă în Ciprul de Nord după ce i s-a oferit un „post bine plătit”. Ulterior, acesteia i s-a luat pașaportul și a fost forțată să lucreze într-un club de noapte, transmite Știri.md.

Femeia a fost găsită fără suflare în toaleta unui club de noapte din Gerolakkos, cunoscut și sub numele de Alayköy. Poliția a înregistrat moartea ei ca sinucidere prin spânzurare. 

Totuși, opt grupuri pentru drepturile omului au cerut o anchetă oficială. Ei au cerut să se verifice clubul de noapte și conducerea acestuia și să fie trași la răspundere dacă se va descoperi că au jucat un rol în moartea lui tinerei. Într-o scrisoare comună, ei au spus: „Situația actuală nu reușește să abordeze problemele mai largi de muncă și exploatare sexuală cu care se confruntă femeile care sunt într-un fel legate de aceste instituții”.

Presa mai scrie că tânăra este originară din Căușeni și a lăsat acasă un copil de patru ani.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici