main logo
1761

O judecătoare condamnată la închisoare, târâtă de polițiști

O judecătoare din Statele Unite a fost târâtă afară din sala de judecată, după ce a intrat în stare de șoc când a aflat că a fost condamnată la șase luni de închisore, pentru trafic de influență.

O judecătoare condamnată la închisoare, târâtă de polițiștiFoto: protv.ro

Imaginile cu momentul în care polițiștii o scot cu forța pe Tracie Hunter din sală au devenit virale și au stârnit nemulțumiri. Astfel zeci de persoane s-au înfuriat când au auzit sentința și au încercat să îi împiedice pe oamenii legii să o încătușeze pe femeie, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Judecătoarea Tracie Hunter, din statul american Ohio, numită în funcție în 2010 și supendată patru ani mai târziu, a fost condamnată la șase luni de închisoare.

Ea a fost acuzată că s-a folosit de poziția sa pentru a-l ajuta pe fratele ei care avea probleme cu legea și era în pericol să își piardă locul de muncă, oferindu-i documente obținute în mod ilegal. Totodată, ea mai fost acuzată de fals și de interferență cu probele, scrie sursa citată.

Pe de altă parte, femeia și-a susținut nevinovăția până la finalul procesului. „Nu am încălcat nicio lege”, a spus fosta judecătoare.

Astfel, la aflarea sentinței, Hunter a părut să paralizeze din cauza șocului, motiv pentru care a fost târâtă de polițiști în afara sălii de judecată.

Hunter a fost prima femeie de origine afro-americană aleasă pentru această funcție în 2010. În opinia sa, condamnarea sa a fost motivată politic.

„Nu am încălcat nicio lege. Nu mi-am ajutat fratele, care lucra pentru tribunal de șapte ani atunci când eu am fost desemnată judecătoare. Trebuie să renunțe la aceste acuzații nedrepte la adresa mea”, a mai spus femeia.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării