main logo
501

O jucărie pentru bebeluşi de la Kaufland, retrasă de pe piață. Există pericol de sufocare

Kaufland anunţă că retrage de la vânzare o jucărie zornăitoare pentru bebeluşi, întrucât, în anumite condiţii, clopoţelul din interiorul acesteia se poate detaşa, reprezentând un pericol de sufocare pentru cei mici.

O jucărie pentru bebeluşi de la Kaufland, retrasă de pe piață. Motivul

Persoanele care au cumpărat produsul sunt atenţionate să nu îl mai folosească, putând să îl returneze în orice magazin Kaufland, fără a fi necesar bonul fiscal, transmite Știri.md cu referire la Romaniatv.net.

Kaufland retrage voluntar şi preventiv, din motive care ţin de protejarea consumatorilor, produsul Jucărie zornăitoare pentru bebeluşi, lotul 1151870-1418 (lotul este inscripţionat pe produs).

"În cazul acestui produs, în anumite condiţii, clopoţelul zornăitor se poate detaşa din interiorul jucăriei. În situaţia în care bebeluşii sau copiii mici l-ar putea înghiţi, există pericolul sufocării", arată reprezentanţii Kaufland.

Clienţii care au achiziţionat acest produs sunt rugaţi să acorde atenţie informării şi să nu îl mai folosească. Totodată, produsul a fost retras de la vânzare.

Cei care au cumpărat acest produs se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna şi vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Kaufland îşi cere scuze clienţilor pentru situaţia creată.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării