O firmă olandeză a creat sicriul viu. Ce se întâmplă după înmormântare
După luni de teste, în Olanda a avut loc prima înmormântare la care s-a folosit un „sicriu viu”, realizat din compost făcut din miceliu, rețeaua de fibre subțiri aflată sub pălăria ciupercilor.
După luni de teste, în Olanda a avut loc prima înmormântare la care s-a folosit un „sicriu viu”, realizat din compost făcut din miceliu, rețeaua de fibre subțiri aflată sub pălăria ciupercilor, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.
Bob Hendrikx, fondatorul Loop, startup-ul care produce „Living Cocoon”, a spus că nu a participat la înmormântare, dar a vorbit cu persoana care a făcut „comanda”, potrivit The Guardian.
„Își pierduse mama, dar era fericit pentru că datorită acestei cutii ea se va întoarce în natură și va trăi în curând ca un copac. A fost o conversație plină de speranță”, a spus el.
Hendrikx, un bio-proiectant în vârstă de 26 de ani, care a studiat la Universitatea Tehnică din Delft, a declarat pentru presa locală că „Living Cocoon” le permite „oamenilor să devină din nou una cu natura. Putem îmbogăți solul în loc să îl poluăm”.
Miceliul „curăță natura”, a spus Hendrikx. „Nu numai că neutralizează toxinele, dar fibrele sale pot fi folosite pentru a face orice, de la alimente la haine și ambalaje, inclusiv sicrie. Miceliul caută în mod constant produse reziduale - ulei, plastic, metale, alți poluanți - și le transformă în substanțe nutritive pentru mediu", a mai spus Hendrikx.
„În acest sicriu hrănim pământul cu corpurile noastre. Suntem nutrienți, nu deșeuri”, a mai precizat.
Hendrikx a spus că procesul prin care un corp uman dintr-un sicriu tradițional devine compost poate dura adesea un deceniu sau mai mult, pentru că este încetinit de lemn, metal și materialele sintetice din care este realizat.
Un sicriu de miceliu va fi absorbit de sol în decurs de o lună sau șase săptămâni, a spus el, contribuind în mod activ la descompunerea completă a corpului pe care îl conține și îmbogățind calitatea solului din jur, totul într-o perioadă de doi până la trei ani.
Loop lucrează cu oamenii de știință pentru a determina impactul corpurilor umane asupra calității solului. A încheiat contracte cu două case funerare din Haga, iar până acum a realizat 10 sicrie, prețul unuia fiind de 1.250 €.
Bob Hendrikx spune că se așteaptă ca prețul să scadă semnificativ pe măsură ce producția se va mări.