main logo
290

O femeie a predat lecții despre fabricarea bombelor pe Facebook, în numele ISIS

Waheba Issa Dais, în vârstă de 46 de ani, din Wisconsin, SUA, a folosit conturi de Facebook pentru a preda lecţii despre fabricarea bombelor artizanale în numele grupării jihadiste Statul Islamic.

O femeie a predat lecții despre fabricarea bombelor pe Facebook

”Vă amintiţi exploziile de la maratonul din Boston? Ai nevoie doar de o oală sub presiune, şrapnel şi explozibil. Urmăreşte acest canal şi află mai multe”, a scris femeia pe Facebook. 

În anul 2018, ea a oferit instrucţiuni despre fabricarea ricinei, o otravă realizată pe baza seminţelor de ricin pentru a ajuta Statul Islamic, informează Știri.md cu referire la Agerpres. 

Procurorii au menționat că ”de la locuinţa sa din Cudahy, Dais a promovat agenda violentă şi plină de ură a ISIS şi a oferit instrucţiuni detaliate privind modul de a răni oameni nevinovaţi”. 

Waheba Issa Dais a fost arestată și a pledat vinovată la acuzaţia de ”tentativă de a furniza sprijin material Statului Islamic din Irak şi al-Sham (ISIS), desemnată drept organizaţie teroristă străină”, a precizat Biroul procurorului din estul statului Wisconsin 

Ea riscă o condamnare de 20 de ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. Sentinţa în acest dosar va fi pronunţată în luna septembrie. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării